
Și în Bistriţa-Năsăud au decedat două persoane, iar alte două sunt în stare gravă, după ce au fost strivite de arbori. Un bărbat de 57 de ani a fost strivit de un copac, în timp ce îşi plimba nepoţelul de câţiva anişori în Parcul municipal din Bistrița. Acesta a încercat să-l protejeze pe cel mic de o creangă ce stătea să cadă, însă nu a mai putut să se ferească şi a fost lovit în cap, după cum anunță ediția locală a cotidianului Adevărul.
Premierul Mihai Tudose și ministrul de interne Carmen Dan au convocat Comandamente pentru situații de urgență la Timiș și Arad, urmând să ajungă probabil și în județul Bistrița-Năsăud, unde au fost victime. Aceștia au vizitat spitalele din Timișoara și Arad, urmând să-l viziteze probabil și pe cel din Huedin, al cărui acoperiș a fost smuls de vijelia de ieri.
Astfel că noul prefect de Cluj Aurel Cherecheș împreună cu șeful IPJ Cluj Ciprian Miron sunt prezenți la Huedin, așteptând oficialii de la București. Primarul localității, Mircea Moroșan, a pus la dispoziție sala de ședinte a Primăriei Huedin pentru o posibilă întrunire a Comandamentului pentru situații de urgență. Programată în jurul orei 16, aceasta s-a amânat și ar mai putea avea loc probabil la căderea serii 🙂 dacă nu cumva oficialii vor ateriza direct la Bistrița, fără a mai opri și la Huedin. Cum primarul bistrițean Ovidiu Crețu este de la PSD, spre deosebire de cel din Huedin care a candidat din partea PNL, traseul elicopterului care-i poartă pe membrii executivului nu este prea greu de prevăzut.
3 comentarii la „Primari ardeleni pe vijelie”