Pupat-au domnii Cuza și Carol papucii sultanului?

La acceptarea domniei Principatelor,  cancelarul Bismarck l-a avertizat mai mult sau mai puțin amical pe prințul Karl că va fi nevoit să sărute „papucul Sultanului”. Faptul în sine a fost ocolit de Carol și de predecesorul său, afirmă istoriografia română. Întrebarea este dacă această afirmație este și adevărată.

Cuza realizează inițial o „uniune personală”, plătind apoi peșcheș în 1959-1961, mai mult simbolic. Datorită faptului că a refuzat apoi să mai plătească, a avut loc în anul 1866 trădarea armatei române, care se simțea amenințată de războiul cu Turcia. O pata care nu va fi în veci ștearsă din istoria armatei române, ca și numele trădătorilor Catargiu, Golescu și Haralambie, și al guvernului Ghica, de tranziție, pe care acest triumvirat l-a girat.

Carol  a fost proclamat întâi simplu domnitor al României pe 10/22 mai 1866, și rămâne cu acest titlu timp de 5 ani, până în 14 martie 1881, când, abia în urma Războiului de independență, este proclamat rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881. Ideea de bază a tuturor constituțiilor regale din România era aceea că regele domnește fără a guverna pentru a permite un simulacru de democrație parlamentară.

Nu doar istoria romanilor e plină de incertitudini: până și romanii, cei cu Imperiul roman mai pierdeau bătălii, dar în final câștigau războaiele. Istoria nu e chiar o matematică simplă, plus că propaganda a funcționat dintodeauna: după lupte indecise, ambele tabere beligerante raportau acasă o victorie, ca să mai primească bani să se poată întoarce: pe scut, sau sub scut.

– articol în curs –

103 de ani de la moartea regelui Carol

Istoria este, în cazul popoarelor, un termen pe cât de frumos, pe atât de imprecis. În ceea ce-i privește, profesioniștii scrierii sau predării sale știu că istoria unui stat, a unui popor sau a unui teritoriu nu poate fi înțeleasă decât în strânsă interdependență cu istoria continentală sau chiar universală. Este și cazul României regelui Carol I. Măreața poveste a acestuia, la drept vorbind, nu poate fi ruptă de peisajul larg, european, al epocii în care s-a derulat, scrie Adrian Cioroianu.

În data de 27 septembrie, pe stil vechi, comemorăm moartea regele Carol I al României, după o domnie de 48 de ani, fiind succedat de Ferdinand I (după calendarul pe stil nou data este 10 octombrie 1914). Carol I a fost primul rege al României, dar la sosirea lui la București, Principatele erau sub suzeranitate turcească și plăteau tribut. Abia pe timpul domniei sale a avut loc Războiul de independență, iar regele nu a mai fost nevoit să ceară firman de domnie de la Istanbul.

„Ultimii vizitatori care l-au văzut pe regele Carol I în viaţă, la Peleş, au fost fraţii Charles şi Noel Buxton. Cei doi englezi, în vârstă de 39 şi 45 de ani, erau politicieni britanici, foşti membri ai parlamentului, și se aflau în Balcani pentru a organiza o ridicare a ţărilor ortodoxe împotriva Turciei pentru ca să le atragă astfel în războiul mondial de partea Angliei. Se pare că și turcii știau ceva despre asta, întrucât erau urmăriţi de un studentul Hassan Tahsin Effendi, care era hotărât să îi ucidă.

Cei doi frați Buxton au ieșit din hotelul Athenée Palace, însoţiţi de tânărul Gheşoff, fiul unui fost prim-ministru al Bulgariei. Când cei doi au vrut să urce alături de însoţitorul lor într-un taxi în piaţa Ateneului, pentru a merge undeva în Bărăgan, unde bulgarul avea o moşie, studentul turc apare în faţa lor şi deschide focul. Charles este împuşcat în piept iar Noel în maxilar. Câţiva agenţi şi oameni care aşteptau plecarea cortegiului au reuşit să-l imobilizeze pe atacator. Deşi grav răniţi, ambii fraţi englezi au supravieţuit.

Incidentul a avut loc chiar în momentul în care, Ferdinand I, noul rege al României şi moştenitorul Coroanei se pregăteau să iasă pe poarta palatului, care se afla aproape de locul incidentului”.

O frumoasă istoriografie pornind de la sosirea regelui Carol I în România face Florian Filip în Zilele regelui.

O biografie a regelui Carol l este prezentată aici http://www.historia.ro/…/regele-murit-100-ani-sf-r-itul-lui…

 * Acțiunea de a comemora: ceremonie menită să evoce amintirea unei persoane sau a unui eveniment important (DEX). A evoca (fie și în scris) memoria cuiva este o formă de comemorație.