Pupat-au domnii Cuza și Carol papucii sultanului?

La acceptarea domniei Principatelor,  cancelarul Bismarck l-a avertizat mai mult sau mai puțin amical pe prințul Karl că va fi nevoit să sărute „papucul Sultanului”. Faptul în sine a fost ocolit de Carol și de predecesorul său, afirmă istoriografia română. Întrebarea este dacă această afirmație este și adevărată.

Cuza realizează inițial o „uniune personală”, plătind apoi peșcheș în 1959-1961, mai mult simbolic. Datorită faptului că a refuzat apoi să mai plătească, a avut loc în anul 1866 trădarea armatei române, care se simțea amenințată de războiul cu Turcia. O pata care nu va fi în veci ștearsă din istoria armatei române, ca și numele trădătorilor Catargiu, Golescu și Haralambie, și al guvernului Ghica, de tranziție, pe care acest triumvirat l-a girat.

Carol  a fost proclamat întâi simplu domnitor al României pe 10/22 mai 1866, și rămâne cu acest titlu timp de 5 ani, până în 14 martie 1881, când, abia în urma Războiului de independență, este proclamat rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881. Ideea de bază a tuturor constituțiilor regale din România era aceea că regele domnește fără a guverna pentru a permite un simulacru de democrație parlamentară.

Nu doar istoria romanilor e plină de incertitudini: până și romanii, cei cu Imperiul roman mai pierdeau bătălii, dar în final câștigau războaiele. Istoria nu e chiar o matematică simplă, plus că propaganda a funcționat dintodeauna: după lupte indecise, ambele tabere beligerante raportau acasă o victorie, ca să mai primească bani să se poată întoarce: pe scut, sau sub scut.

– articol în curs –

Lasă un răspuns