Impresii de prin Maramu’

De foarte mult timp mă tenta ideea de Mocănița de pe Valea Vaserului, vestita cale ferată care își face loc prin traseele împădurite din nordul țării. Am auzit povești multe, cum că ar fi plictisitor, că nu e nimic interesant de văzut, că prețul ar fi prea mare etc. Așa că m-am decis să mă conving singură, însoțită bineînțeles de martori, prietenii mei dragi.

Astfel, după ce ne-am făcut un traseu rapid, cu ce mai era de văzut în zonă, după 3 nopți de Electric Castle, iată-mă sâmbătă dimineața la ora 05:15 în picioare. Mi-am îndesat în modul cel mai urgent câteva lucruri în ghiozdan, uitând bineînțeles periuța de dinți (care e deja o regulă). Ne-am urcat în mașină, iar  după râsetele și bătăile de joc asupra feței mele nedormite, am pornit la drum, cu o mică urmă de regret că totuși mai erau două nopți din festival.

Drumul a fost mai mult decât interesant, eu adormită din 10 în 10 minute, prietena mea care ne-a încântat cu vocea ei (nu vreți să știți), râsete cu lacrimi, am ajuns la Cimitirul din Săpânța, prima destinație. Ideea de a transforma un cimitir sumbru în ceva atât de colorat și viu este cea mai bună metodă de a glumi pe seama morții. După ce am citit mesajele scrise în limbajul regional, specific acestei zone de pe câteva cruci, am intrat să iau câte un suvenir, am făcut câteva poze și prima vizită a luat sfârșit mai repede decât m-am așteptat. Următoarea destinație, vestita Mănăstirea de la Săpânța este ce mai înaltă mănăstire de lemn din Europa, la construirea căreia nu s-a folosit nici măcar un cui, ci doar lemne îmbinate.

Situată la 1 km de șoseaua principală, în inima pădurii, peisajul te lasă fără cuvinte, iar liniștea care domnește acolo nu o poți înlocui cu nimic. Am urcat în turn, am vizitat altarul de vară și am admirat în voie priveliștea din jur și trandafirii care te întâmpinau ca un culoar plin de parfum și culoare.

Lăsând în spate această oază de liniște, ne-am îndreptat spre Mănăstirea Bârsana, o locație la fel de superbă, unde din păcate s-a evidențiat mult mai mult partea comercială decât cea spirituală. Magazin de suveniruri la intrare, magazin în interiorul mănăstirii și nu oriunde ci chiar în încăperea minusculă unde se ținea și slujba, deja pentru mine a fost prea mult. Să nu mai pomenesc de călugărița-vânzătoare prea acră și plictisită care certa femeile în vârstă, înghesuite și ele să cumpere o brățărică, o iconiță și nu le puneau la locul lor. Ei,ei!

În rest doar de bine. După o scurtă oprire să luăm masa, am pornit grăbiți spre Cascada Cailor, deoarece ultima întoarcere cu telescaunul se făcea la ora 18:00. Ne-am luat bilete pentru telescaun, 35 de lei dus-întors și a început drumul spre prima destinație pe care o pot numi genială din această excursie. Despre peisajul de pe munte care te lasă fără aer, drumul prin pădurea de brazi și aerul curat tulburat doar de mirosul oilor de la stână și a văcuțelor care se plimbau în voie pe creste, cam atât am de spus. Trebuie să fii acolo ca să îl simțiți cu adevărat.

Am mers prin pădure cam 1 km jumătate și la un moment dat am văzut-o în depărtare. Nesfârșita cădere de apă din Munții Rodnei, mult mai mare decât mă așteptam. După încă 5 minute de mers am ajuns la baza acesteia, unde am făcut poze, am privit-o minute în șir fiind cel mai relaxant lucru pe ziua respectivă. Ne-am întors obosiți, dar paradoxal, încărcați cu o energie aparte și ne-am urcat în telescaun.

Mi-aș fi dorit să mă plimb așa măcar o săptămână, priveliștea care ți se deschide în fața ochilor în timp ce cobori poate fi descrisă simplu cu un mare wooow! Citiți relatarea completă aici.

 

Lasă un răspuns