Kovesi, despre revocarea sa din funcție

După ce aseară liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a defilat pe sticlă, anunțând la toate posturile TV că susține suspendarea, președintele Klaus Iohannis a anunțat azi-dimineață prin purtătorul său de cuvânt că a semnat decretul de revocare din funcție a șefei DNA.

Laura Codruța Kövesi a ieșit și ea pe sticlă cu un comunicat, cum că a luat act de decretul emis de președinte și că începând de astăzi nu mai este procuror șef al DNA. Înainte de a-și începe declarațiile, toți procurorii DNA au apărut în zona în care se pregătea pupitrul de la care urma să vorbească fosta lor șefă, rămânând pe tot parcursul conferinței de presă în spatele său.

După 6 ani la conducerea Parchetului General şi 5 ani, o lună şi 24 de zile în funcţia de procuror-şef DNA, vă spun: nimic nu poate fi pus în balanţă faţă de continuarea acestei lupte.

„Căci această luptă este una pentru apărarea societăţii faţă de infractori periculoşi. Da, sistemul judiciar trece printr-un moment dificil. Toţi ştim asta, căci am văzut cu toţii ce mai rămâne din legile penale. Am văzut cu toţii forma adoptată în Parlament în ceea ce priveşte Codul Penal şi Codul de Procedură penală. Am făcut şi noi observaţii, a făcut şi ÎCCJ, CSM şi PÎCCJ.

Este de bun simţ să observăm că voinţa politică în acest moment nu este pentru o justiţie eficientă, ci este pentru blocarea anchetelor şi pentru blocarea justiţiei. Noi, procurorii, nu putem duce o luptă politică, legea ne interzice. Pledoaria noastră este însă pentru o legislaţie stabilă, pentru o legislaţie în care procurorii să fie independenţi”. Citiți mai multe declarații ale sale aici. Procurorul Anca Jurma asigură interimatul la conducerea DNA.

Lasă un răspuns