Gabriel Bethlen, 440 ani de la naștere

Azi, când se împlinesc 440 ani de la nașterea principelui transilvan iktári Bethlen Gábor / Gabriel Bethlen de Iktár, a avut loc dezvelirea statuii sale, ridicată în centrul orașului Marosvásárhely/Târgu-Mureș. Localitatea a fost ridicată de principe la rangul de oraș liber regesc / szabad királyi város în anul 1616. A fost domnitor al Transilvaniei și rege (ales) maghiar.

De ce n-au rost acum alegerile?

Graba cu care majoritatea politicienilor vor să treacă alegerile pe 6 decembrie, într-un potențial vârf de Val 2 al pandemiei, indiferenţi la situația din teritoriu, este suspectă. În lipsa unor reforme legislative, alegerile sunt inutile, înlocuind un partid „pe stil vechi” cu un alt partid de stil vechi, doar cu altă culoare politică. Și uneori (așa cum s-a văzut la locale), chiar cu aceiași oameni!

Se spune că vârful pandemiei este atunci când ești tu cel atins, iar după alegerile locale, au fost câteva cazuri de politicieni infectați în urma vizitelor electorale. Nu era mai bine pentru ei să stea acasă? Preşedintele nostru urmăreşte situaţia cu atenţie şi îngrijorare, dar până la alegeri, chiar dacă o să ajungem noi şi la 50.000 cazuri/zi, nu ne închidem complet – ceea ce nu-i chiar aşa de rău, până la urmă.

Dar e o situaţie ciudată, tipic românească: o decizie bună venită din motive greşite şi o gură nesperată de oxigen pentru industria de tocat bani pe betoane. Chiar dacă vorbim de criză şi ne plângem de efectele ei, tot mai vizibile, oamenii au încă bani, visează la vile şi maşini străine şi, cu toată pandemia, visele astea au un nou imbold: casă la curte (chit că azi-mâine dă frigul, şi degeaba curte), că nu putem ieşi pe stradă, jeep că e mai sigur (chit că na, consumă mult), maină electrică – nu poluează, da` nici nu ţine bateria, şamd.

Până una-alta, viruşii (corona2 ăsta și mutaţiile care-or mai deriva din tulpina Wuhan) or să muşte cel mai rău în marile orașe, unde își vor găsi suport în poluare și-n politicile administrative de ascuns mizeria sub preş, şi nu la ţară unde oamenii au alte probleme. Am uitat cum s-a votat la Referendum acum vreo 10 de ani? Dacă asta a fost dorinţa „boborului”, n-ar trebui se ţină alt vot până nu schimbăm legislaţia ca să dea sub 300. De parlamentari, nu de cazuri! Dumnezeu râde de cei care se plâng de efecte după ce au lăudat cauzele…

Nu poţi să deplângi atentatele islamiste din Vestul Europei după ce ai încurajat acolo imigraţia, când una derivă dintr-alta! La fel, nu te poţi plânge de „sistemul politic”, câtă vreme îl accepţi aşa cum e. De asta n-ar trebui ca parlamentarele să se ţină pe fugă, ignorând contextul pandemic şi politic, aşa cum nu a fost corect să se ţină nici localele. Nu pentru că nu vrea PSD, nici pentru că democraţie, spirit civic șamd (oricum pseudo-democraţia asta semi-reprezentativă, odată la 4 ani doar, e un fâs), ci pentru că n-a fost și nu e mai corect.

Aşa cum nişte alegeri locale adevărate erau condiţionate de existenţa celui de-al doilea tur de scrutin (altfel degeaba am chiar avut acum de unde alege, prin eliminarea turului doi toate „opţiunile” astea au fost doar o glumă), tot așa și parlamentarele ar trebui să fie precedate de o schimbare legislativă.: reducerea numărului de parlamentari la 300, iar dacă nu, ar merita să răspundem prin protest civic, dar nu ca la locale, unde s-au anulat foarte multe voturi, ci prin neparticipare la vot.

 

Presa online

Am început câteva situri de ştiri locale acum câţiva ani, mirat de apetitul oamenilor pentru ziarele on-line. Au urcat bine, ca vizualizări (mii de vizualizări lunar), apoi cu timpul am lăsat-o mai moale; aproape le-am abandonat, neavând timp să pun și conținut, să le și monetizez.

Toată lumea se plânge de știrile locale, ba că sunt slabe, că fac click-bait, ba că dau doar comunicate de presă. Problema e că puțini se implică. Și dacă se implică, nu ține mult, pentru că oamenii abia atunci realizează halul de sub-finanțare din presa online. Un ziar, fie el și local, este o întreprindere intelectuală costisitoare, la care doar bogații își permit să viseze.

Nu e doar scump, ci și dificil să angajezi jurnaliști buni, care nu mai au naivitățile începutului: aceștia se raliază doar proiectelor de anvergură, cu bugete mari. Totuși, presa locală s-ar putea adapta actualei perioade de criză. Se poate lucra și de acasă, siturile pot genera trafic bun, și pot astfel promova diverse afaceri sau se pot folosi pentru SEO.

Apoi e nevoie de colaboratori, mici investiții, dar ideea nu e rea, dacă nu scrii prostii pe-acolo. Ai nevoie de o pagină de facebook de câteva situri înrudite, cu ceva istoric în spate. Ale mele sunt: ardeal.today, http://oradea.today/, alba.today, http://brasov.today şi cluj.social. Pot să asigur găzduirea până la sfârşitul anului sau până la ieşirea din criză, le pot coordona, dar am nevoie de parteneri la fiecare.

De aceea, sunt dispus să cedez cu titlu gratuit 50% din fiecare domeniu. Avantajul e că iei un produse de-a gata, puse online, cu teme de wordpress instalate, configurate cât de cât, inclusiv adrese de mail, şi poţi începe treaba: postezi articole, advertoriale şi bannere de reclamă, pe care poţi lua bani pe loc. Îl îmbunătățești, produci, apoi te dezvolţi, dacă vezi că merge…

Cineva interesat? Va rog propuneri pe mail redactia@cluj.pro.

Campania prezidenţială pe înţelesul tuturor… ardelenilor

Alegerile prezidenţiale din toamna lui 2019 sunt oarecum atipice, chiar derutante pentru alegătorul român, obişnuit ba cu dezbateri televizate, în anii 90, ba cu o bătălie „vizuală” – începând cu anii 2000. Ca să lămurim cum stă treaba – de fapt – vă propun să analizăm pe rând mesajele trecute pe panourile electorale ale candidaţilor. Sloganul electoral pare sa fie, în această campanie (la fel ca în precedenta), unicul element concret de strategie al prezidenţiabililor, însoţit de atacuri reciproce şi nenuanţate pe teme fixe:

  1. Klaus Iohannis – pentru o Românie normală
    1. În primul rând, afirmaţia şochează tocmai prin normalitatea pentru care luptă. Adică normalul a devenit un deziderat? Chiar atât de jos am ajuns, că trebuie să restabilim „normalitatea”, nu vrem mai mult? Pare un pas înapoi de la România lucrului bine făcut.
    2. Prin această lozincă riscantă, Klaus Iohannis pare să considere România anormală. Sloganul se explică doar în viziunea unui partid (PNL) în luptă adversarul responsabil pentru a-normalitate (PSD), dar nu e musai ca și alegătorul să compătimească cu lupta celor doi; dacă e prins deja în dispută, va ști cu cine votează. Dacă nu, ar putea fi indus în eroare și chiar jignit!
  2. Viorica Dăncilă – luptăm pentru fiecare român
    1. La fel ca și sloganul de campanie a lui Iohannis, acesta nu e decât un slogan de campanie, ce devoalează mai degrabă problemele echipei care se ocupă de comunicare – nu încearcă un dialog real cu alegătorul. În traducere psihanalitică: noi, cei din PSD, suntem nevoiți să luptăm acum pentru fiecare votant, după ce ne-am pierdut 1-2 milioane din nucleul dur de alegători.
    2. Sigur că sloganul poate fi interpretat cu dublu sens, cum că noi, cei de la PSD, ne luptăm – dar nu cred că alegătorul va prinde subtilitatea. Nici pluralul, care vrea să sugereze forța partidului din spatele candidatului.
  3. Dan Barna – fericiţi în România
    1. Iarăși un slogan interpretabil, psihanalizabil. Poate Barna să fie fericit în România, unde e posibili să trăiești bine – odată conectat cu fondurile europene printr-o suveică de ONG-uri.
    2. Totuși, el s-ar poate adresa unor categorii de alegători – e vorba de cei care cochetează cu plecarea, și poate nostalgicilor din Diaspora. Ar putea fi chiar sloganul unei generați, dacă va putea redeștepta speranța, sau dacă se va adresa mai direct şi mai precis celor vizaţi. Deocamdată, este prea general. Oricum, peste ce-și propune Iohannis pentru România.
  4. Theodor Paleologu – Respect. Educație. Performanță
    1. Un mesaj care-şi propune să fie laconic, dar sfârşeşte prin a fi populist, condensând prea multe cuvinte. Înlocuit pe pagina de facebook a candidatului cu altul ceva mai potrivit pentru categoria din care face parte Paleologu: dacă ar conta mai mult performanţa.
    2. Pagina de facebook are 86k susţinători, iar campania este completată de lansări de carte (Bunul simţ ca paradox – scrisă de tatăl său, Alexandru Paleologu). Prea puţin pentru al treilea candidat de dreapta din Top5.
  5. Mircea Diaconu – cu bună credinţă
    1. Cunoscutul actor pare doar un iepure pentru Viorica Dăncilă, singura cu care concurează, de altfel, pentru alegătorii stângii tradiţionale. Sloganul se vrea modest, dar profund, apelând la sentimentele intime ale românilor.
    2. Diaconu a fost mai puţin vizibil în campanie, iar pe facebook are o pagină cu doar 60k susţinători. Chiar dacă era privit ca un candidat cu potenţial de creştere, nu pare să şi-l fi valorificat.

Ardelenism

* continuare de aici.

Între timp, mișcările civice pentru care Orașul era cândva renumit se blazaseră: nu reușeau să iasă din expectativă și se transforme în partide care să-i provoace pe „eternii” primari, baroni și sinecuriști să iasă jocurile politice din care cetățenii orașului nu au nimic de câștigat. Timpul trecea în favoarea baronilor, al cărui capital electoral se eroda, desigur, dar se eroda lent.

Și iată-ne aici, pe jumătatea pietonală a marelui  bulevard, tăiat în paralel – e drept, pe un singur sens – de mașini care fulgerau cu farurile lor cerul portocaliu de deasupra Teatrului, fosta Operă maghiară. Cei doi, beneficiari ai politicii de așteptare jucate de mai-marii lor politici, se relaxau acolo pe pietonală, dar eu mă cam plictiseam.

Îmi părea rău că mă văzuseră, aș fi preferat să cutreier centrul și apoi să urc pe Cetățuie de unde să contemplu orașul de-acolo de sus, dintr-unul din puținele locuri care-i mai ofereau o perspectivă.

Așa că m-am hotărât să-i provoc, ca să aflu dacă cei doi știau cumva mai multe decât mine despre transilvaniști.

— Ce mă intrigă cel mai mult în acest mare Oraș, domnilor, e un curent care observ că se manifestă tot mai mai explicit în randurile românilor, care timp de aproape un secol au fost totuși privilegiați, aici în Ardeal, față de maghiari sau germani, în privința accesului la funcții administrative și față de prezența limbii române în spațiul public și în media de stat.

— Și unde observați că se manifestă acest curent, doamnă? mă întrebă orășeanul, vizibil interesat.

— În online mai ales, sunt tot mai multe articole și postări al căror laitmotiv îl constituie ideea (încă nu foarte elaborată) conform căreia ardelenii și bănățenii ar prospera și europeniza mai bine dacă influențele și ingerințele Bucureștiului în „treburile interne” ale Transilvaniei ar fi mai reduse.

— Are dreptate, îmi luă partea Jorj, și mai sunt și alte semne de manifestări „transilvaniste”, chiar dacă nu foarte cizelate – cum ar fi certurile pe internet (și pe stadioane) purtate de suporterii unor echipe de fotbal din București cu cei din Ardeal, cu ocazia meciurilor dintre ele. Asistăm așadar la un curent recuperare a valorilor și a trecutului transilvan multicultural de către noi, românii?

— Ce să zic, subiectul transilvanismului, ca atare, este încă un tabu în societatea românească și chiar și în cea transilvană, cu toate că, aparent, ardelenismul și bănațenismul se manifestă tot mai des – vezi discuția cu spitalele regionale – deci merită pus în discuție.

— Ce să zic, subiectul transilvanismului este încă un tabu în societatea românească ca și în cea transilvană, cu toate că, aparent, ardelenismul și bănațenismul se manifestă tot mai des – vedeți discuția cu spitalele regionale – deci merită pus în discuție. Acuma depinde și ce vreți să aflați…

— Doar ce părere aveți dumneavoastră de aici, din prima linie. Eu una, așa de la distanță, cred că există un spirit al provinciei care se pierde în toată disputa asta minoră: Ardeal versus România, marele Oraș versus Capitala…

— Și care-ar fi acest „spirit”?

— Sub aspect moral, unul de așezare sănătoasă și responsabilă, până la austeritate chiar. Una prosperă, desigur, dar o bogăție de ansamblu, nu una ostentativă. În niciun caz un lux opulent, care să intre în contrast cu sărăcia celorlalți.

— Ce tot divagați voi aici? se băgă Jorj în seamă, cam gelos fiindcă era exclus din discuție. Transilvanismul nu-i altceva decât o persuasiune la adresa ardelenilor, pentru a-i convinge că sunt superiori „sudiştilor” şi că ar fi cazul să se rupă de ei.

— O fi, nu se lăsă city-managerul, dar ce te faci dacă au dreptate? Dacă într-adevăr așa stă treaba?

– continuă aici –

* fragment din ORAȘUL imPOSIBIL, în curs de apariție.

Ardelenism și românism

Alianța care a speriat Vestul readuce în discuție disputa ardelenism vs românism. Potrivit psihologului Daniel David de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, astăzi nu mai există diferenţe majore între provinciile istorice din acest punct de vedere, al valorilor psihoculturale.

David este autorul volumului „Psihologia poporului Român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”. O cercetare derulată între anii 205 şi 2015. 

M-am uitat în analizele pe care le-am făcut în 2015 la valorile psihoculturale fundamentale. 

„M-am uitat la nivelul de încredere interpersonală, cum este văzută munca, la partea asta de organizare comunitară, la partea legată de voluntariat, la partea legată de cooperare – deci la dimensiunile psihoculturale care dau arhitectura unei zone. Şi prin prisma acestor valori psihoculturale majore…

Nu există diferenţe importante între vechile provincii istorice ale României.

„Nici măcar între noile redesenări în cele opt arii de dezvoltare regională.  Şi acolo am făcut analize şi pe trăsături de personalitate, şi pe nivelul de inteligenţă, deci practic nu sunt diferenţe majore. Există o moştenire diferită dar dacă te uiţi la date poţi spune cu curaj că românismul, arhitectura românismului bate şi ardelenismul definit larg şi muntenismul definit larg şi moldovenismul”, a declarat psihologul în emisiunea România te priveşte de pe LOOK PLUS.

Exemplele oferite sunt sugestive. „La un eveniment pe care l-am avut la Bucureşti, când aveam o prezentare despre psihologia românilor, după ce am spus această concluzie, a venit la mine un prieten mai în vârstă şi mi-a spus: Daniel, cum poţi să spui că nu sunt diferenţe fundamentale între ardeleni şi bucureşteni? Eu sunt ardelean, de 30 de ani locuiesc în Bucureşti, încă nu am reuşit să mă integrez în cultura de aici.

Şi i-am spus – domnule profesor, dumneavoastră dacă aţi fost analizat în diverse studii, dumneavoastră fiind din Ardeal, aţi fost socotit din Bucureşti în eşantion. Deci ideea este asta: atâţia ardeleni în ultimii 20, 30, 50 de ani sau poate de-a lungul istoriei, în ultimii 100 de ani, atâţia ardeleni s-au mutat şi au mers spre sudul ţării, atâţia moldoveni au venit spre Ardeal şi spre Banat, încât a mai insista pe diferenţe între provincii este foarte greu, cel puţin pe dimensiunile psihoculturale majore.

Eu acum dacă aş fi într-un studiu şi aş fi testat aş fi socotit în eşantionul Clujului. Dar eu ca tradiţie şi cultură vin din zona Satu Mare, unde sunt totuşi unele nanţe, unele diferenţe. Mutarea populaţiei dintr-o zonă în alta a produs o oarecare omogenizare”, a mai declarat David. 

Prorector al Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David nu s-a ferit să comenteze aprecierile unor intelectuali publici care vorbesc despre diferenţele de esenţă dintre ardeleni, munteni și moldoveni. 

Noi trebuie să facem o distincţie: cum suntem prin prisma unor atribute psihoculturale, cum ne credem prin prisma acelor atribute şi cum am vrea să fim.

Problema este că de foarte multe ori teoretizările despre psihologia românilor au fost făcute de oameni care nu erau psihologi, din diverse motive. Psihologia a fost desfiinţată în perioada comunistă, psihologii nu au ocupat poziţii de influenţă culturală foarte puternice în România. Au curajul să se pronunţe despre cum sunt sau despre cum ar trebui să fie românii oameni care au ajuns la o anumită notorietate în ţară şi atunci încep să aibă păreri despre români.

Cum sunt, cum ar trebui să fie. Însă adesea mulţi dintre ei au făcut confuzii între cum suntem, cum ne credem şi cum am vrea să fim. În psihologie, noi separăm aceste niveluri. Şi atunci da, există o mulţime de intelectuali şi din zona Ardealului, şi din zona Banatului, şi din zona Partium- Sătmar, Maramureş, din Moldova, din Oltenia, care vorbesc despre particularităţile acelor zone. Şi le accentuează. Din punctul meu de vedere, acele discursuri sunt bune”, a mai spus David…

Dar ele nu arată cum sunt acele zone ci cum cred ei că sunt sau cum ar vrea să fie.

 

Alianța sau Antanta Vestului?

Antantele sunt alianțe (sau blocuri) politico-militare, făcute cu scopuri anexioniste. Din păcate, la asta mă duce cu gândul recent re-botezata Alianță a Vestului, făcută cu scop propagandistic de 4 primari PNL-iști din Ardeal. Plictisiți de atâta administrație, cei 4 se cred regi (sau ași?) și s-au gândit pe final de an să mai facă nițică politică.

Dacă în etapa incipientă a promovării acestei asocierii informale nu a scos la iveală decât dorința de mărire și auto-laudatio a careului de primari, acum treaba se complică. Nu știu dacă și cine le scrie discursurile pentru presă, dar dacă le-au făcut din capul lor, prost cap au avut – vorba basmului popular. Pentru că impresia pe care o lasă comunicatele aruncate în presă este că avem în față un bloc care vrea să se „rupă”, ca ritm de dezvoltare, de restul țării.

Însă nimic din ce propun cei patru nu este fezabil, și mai ales, nici nu intră în atribuțiile lor. Primarii Clujului, Timișoarei și Aradului nu reușesc să rezolve problemele de trafic din propriile orașe, și vor conexiuni de mare viteză între ele? În plus, parcursul Timișoarei e diferit de cel al Clujului, cele două orașe fac parte din regiuni de dezvoltare diferite, șamd.

Robu, de exemplu, e conștient că ar putea face un megalopolis cu Aradul, ce nu pricep eu este ce caută Boc în ecuația asta și de ce nu a făcut (pentru că s-a lăudat că patrulaterala este „invenția” sa), dacă tot voia fonduri europene, un bloc cu alte  orașe (de exemplu, Baia-Mare) din regiunea Nord-Vest? Iar explicația este că nu se înțelege cu Cherecheș, actualul primar al orașului.

Concluzia rândurilor de mai sus ar fi că avem de-a face cu o alianță politică, bazată pe afinitățile partinice ale celor 4. Pentru că, după părerea mea, evident subiectivă (deoarece locuiesc la periferia Clujului, ignorată de edil), cea mai eficientă administrație o face Bolojan, cel mai puțin vocal dintre cei patru. În sprijinul acestei afirmații stă faptul că e cam singurul capabil să facă un pod, cum este recent inauguratul pod al Centenarului din Oradea.

Ceilalți par preocupați mai degrabă să cheltuiască bugetul cu planuri fantasmagorice gen metrou cu care să mai câștige vreo trei mandate. Revenind la sensul termenului antantă, aceasta este (sau era, în perioada Războiului mondial) și o alianță militară – și aici surprinde, printre scopurile fostei patrulaterale, în special un domeniu amintit de Robu, în care autoritățile locale nu prea au atribuții: securitate.

Ce vor să „inoveze” orașele din Ardeal în acest domeniu al securității, poate un fel de poliție federală? Că locală au, ca vai de ea. Și atunci, despre ce vorbim, despre federalizare? Sursă foto: pressone.ro