Plecări

– continuare de aici

Primul ajutor veni la timp, iar fetișcana care, fără prezența de spirit a lui Barbu, ar fi plutit acum într-un lac de sânge, dădea semne de viață. A doua zi, completând procesul-verbal de constatare a infracțiunii, aflară că bruta se numea Zoli Farkaș, avea 33 de ani și locuia în apropiere, pe Strada 6 Martie. Fetișcana era Katalin Kati Kovacs, avea doar 16 ani ani – jumătate din vârsta tânărului, dar nu-și arătau niciunul vârsta.

Zoltan întreținuse de câteva ori relații intime cu fata-n casă, fusese primul ei bărbat. Nimeni nu știa de relația dintre ei, nici stăpânii, nici fratele mai mic al fetei. În acea seară se speriase și refuzase să-i deschidă ușa, iar el…

— Or mai fost ele femei de s-or aruncat de la etaj! Io n-am nicio vină, cine știe ce-o fi fost în mintea ei. Am pleznit-o ca să-și bage mințile în cap și să nu mă mai țină altădată în frig, ce să caute ciocănarul pe strada asta?

— De unde știi tu de omul cu ciocanul? se priviră milițienii cu subînțeles.

— Tot orașul vorbește, le răspunse el senin, ca și cum ar fi vorbit despre ceva citit în ziar.

— Și tu, de unde-ai auzit? Și de ce n-ar avea ce căuta ciocănarul aici? se grăbise Barbu, punând două întrebări una după alta.

— Io stau pe 6 martie, lângă CEC, ne arătase el direcția, de celalaltă parte a Pieții.

— Așa, și? îl presa Barbu.

— Și mai știu și eu ce vorbește lumea, că toate-or fost prin zona gării… continuă blondul netulburat.

— Toate ce? interveni TT.

— Ei ce, crimele! își arătă blondul dantura. — Știe tot orașul c-o ucis vreo sută de femei, se lăudă el, dându-și la o parte freza.

Erau atunci de prea puține zile în Cluj ca să se fi obișnuit cu lăudăroșenia tipică orașului de provincie. Clujenii erau care mai de care mai făloși, mai ales cei de nație maghiară. Totul în Cluj era umflat, de la prețuri la oameni. Nu doar că se credeau mai deștepți decât erau, dar îi vedeau pe toți ceilalți mai proști ca ei, ca și cum ar fi venit de undeva de la țară, de pe coclauri…

— Așa, și?

— Și n-o fost niciuna prin Centru, degeaba făcea ea pe proasta că nu deschide că-i târziu, și se teme de omu` cu ciocanu`. Așa că i-am dat io ciocane, să se-nvețe minte!

— Ai dat în ea ca-ntr-un sac, de era s-o omori. Ai fi ucis-o dacă n-o prindeam eu, șuieră Barbu.

— De n-o prindeați, era vina ei. Ce-o cotat la pervaz? Da`-i mai bine c-ați prins-o, recunoscu blondul spășit. — Oricum, ar fi fost un accident – îi privi el cu o bruscă licărire de șiretenie, căruia nu-i dăduseră atenție.

Așa că-l Procuratura-l acuzase doar de loviri cu violență și tulburarea liniștii publice, fapte pentru scăpase cu 45 de zile de închisoare. Avocatul lui Zoli venise c-o declarație semnată de fată că își retrăgea plângerea, așa că scăpase de acuzația de viol, rămânând pe cazier doar cu reputația de seducător trecută negru pe alb.

TT rememorase finalul întâmplarea abia în timp ce-l conducea pe Barbu spre gară, la volanul Daciei negre – asta fiindcă șeful lor, Ceacanica, intrase brusc în birou cu dosarul lui, tocmai pe când îl apucaseră amintirile:

— TT, sper că nu vrei acum să dai bir cu fugiții! îl luase din scurt.

— Nu dau! Acum, c-ați venit dumneavoastră, las cazul pe cele mai bune mâini…

— Nu pari omul să lase treaba nerezolvată! Cu tine n-am nicio treabă, Barbule, dar de TT am nevoie ca persoană de legătură cu echipa din Cluj, altfel o să-mi pierd toată ziua în certuri cu ei…

— …câteva zile, până intru în caz! insistă el, îți prelungesc delegația – mai zise, privindu-l scurt pe TT, care plecă privirea.

Realiză că nici el nu-și dorea să se-ntoarcă la București. Sau își dorea și nu prea – voia să scape coșmaruri, în cel mai bun caz – atunci când nu avea insomnii, se trezea cu vorba: iar am visat un coșmar! Dar nu voia să meargă acasă încă, nu din cauză de treaba nerezolvată, iar asta o știa și el, așa o știa și Ceacanica – era doar o vorbă. O scuză ca să mai rămână în Cluj, alături de șeful pe care-l admira toată lumea, deși unii cârcoteau cum c-ar vorbi prea mult.

Ceacanica lucrase toată viața în Miliție. Prinsese de fapt și vechea Poliție regală, iar în tinerețe umbla vorba c-ar fi fost un anchetator destul de dur. De mic spunea că vrea să fie Sherlock Holmes dar odată cu venirea comuniștilor la putere devenise milițian, apoi comisar și șef de secție la Omoruri în Miliția capitalei. Barbu era și el ofițer de carieră, dar nu se așteptase la un caz așa greu în Clujul provincial.

— Știi, Teteule, când am ajuns aici credeam și eu ca tine, la fel ca și Ceacanica azi, c-o să fie doar câteva zile, până ne dumirim despre ce-i vorba, apoi îi dăm de cap! Numai că trebuia să-mi dau seama din prima zi că n-o să ne fie ușor, după ce am văzut bătaia de la etaj, din camera de hotel!

— Dar nu poți să zici c-ai venit degeaba, fata ar fi murit sau ar fi fost schiloadă dacă nu erai tu.

— Nu c-am venit îmi pare rău, ci pentru că te las singur! Orașul ăsta nu-i doar străin pentru noi, ci dușman, trebuia să-mi dau seama de la-nceput. Nu vezi că n-au lege, că-i fiecare pe legea lui? Și noi încurcăm pe toată lumea cu ambiția să prindem criminalul, când ei vor să-l găsească primii, ca să se poată umfla apoi în pene ce grozavi îs că l-or prins…

— Ai început să vorbești ca ei, Barbule – se amuză Tandin.

— Am început să-i cunosc, Teteule!

— Și mie mi se par străini oamenii de-aici, dar orașul parcă-ncepe să se lumineze de când a venit comisarul. Parc-ar fi adus cu el o adiere de București, de Calea Moșilor…

— Ei, eu plec să iau o gură zdravănă de aer din ăsta, de Capitală, Teteule! Vezi, nu-ți prinde urechile cu dosarul. Sfatul meu: ține aproape de comisarul-șef, că iarna voastră la Cluj o să fie lungă, bag de seamă…

– continuă aici

Ziare și cărți

Comentam aici o butadă, cum că oamenii sunt fie cărţi, fie ziare. Ea se poate transla asupra ţărilor, a istoriei în general. Există ţări aşa de evident cărţi (Franţa sau Anglia) și altele, vădit ziare – fără continuitate narativă, 16 sau 32 de pagini de fapt divers: groaznica sinucidere la Cluj pe strada Fericirii; accident pe Memo. Nu vreau să fac aici apologia cărții, totuși.

Dacă mâine ar reveni dictatura, pentru altă jumătate de secol, la ce ne-ar folosi tot ce s-a tipărit în ultimii 30 de ani?

Am acumulat oare, în aceste trei decenii de libertate, suficiente instrumente de reflecţie pentru a o respinge curajos? Au fost publicaţi toţi filozofii, în ediţii complete. Cam toţi scriitorii importanți şi aproape toţi teoreticienii ştiinţei. Toate golurile sau rafturile lipsă din bibliotecile noastre au fost umplute. Suntem azi mai pregătiţi pentru o confruntare cu istoria?

Ipoteza lui S. e că am fi exact în acelaşi punct în care ne-am aflat în 1947. Contrar ideii comune, spune el, cărţile nu sunt instrumente de „formare”. Caracterul şi toate virtuţile civice (de natura solidarităţii, curajului etc.) nu se formează din singurătatea lecturilor. Cartea e un însoţitor din singurătate. Merge cu tine o bucată de drum (luni, ani), apoi o laşi undeva în urmă.

Câteva cărţi, două sau trei, te însoţesc o viaţă.

Dar nici pe ele nu le poţi convoca atunci când survin lucruri ultimative. În general, cărţile nu sunt agenţi ai realului. Dacă în cărți se mai strecoară și adevăruri subiective, majoritatea ziarelor ne servesc în principal lozinci, sub masca „obiectivismului” lor asumat.

Iată una din lozinci: clujcapitală – semn că, de fapt, Clujul vrea să-și convertească acumulările în centru de putere. S-au acumulat aici averi, iar foștii bugetari sunt acum mari capitaliști. Fostul ministru Ioan Rus spunea la o întâlnire cu presa că:

În România s-a încercat un fel de capitalism fără capitaliști.

Adică a fost o perioadă de „haiducie” în care privatizările s-au făcut cum s-au făcut, dar tranziția a luat sfârșit sau, în fine, această stare de lucruri trebuie să înceteze. Noul capitalism vrea să o ia de la zero, lozincile însă rămân: tinerii sunt bucuroși că au ajuns într-o capitală europeană whatever, iar afaceriștii pot să-și vadă de ale lor, nestingheriți de entuziasmul populației consumatoare.

Situri dubioase precum clujcapitala sau napocanews se bazează pe patriotismul local. Cât despre administrație, are mai nou de partea sa o lege a defăimării, semn că cei care-au emis-o nu pricep că intelectualii dezgustați și nemulțumiți sunt patrioți prin chiar faptul că investighează acut (cu tendință) starea patriei lor. Despre asta scria recent Ruxandra Cesereanu:

Patriot nu e, prin definiție, acela care iubește România instinctual, ci și celălalt, care-i detectează defectele și încearcă să le corecteze prin varii modalități – gravitate acuzatoare, ironie, pamflet, protest.

Anti-român, dacă e să respectăm termenul cu acuratețe morală, ar putea fi doar cel care, de facto, încearcă să distrugă integritatea teritorială și care pledează pentru o dezmembrare a țării din varii motive.

Dar când scrii ori afirmi că, politicește vorbind, România actuală e marcată de hemoragia corupției, de oportunisme jalnice, de cârdășii imunde, de tembelism guvernamental, țoape și țopârlani la nivelul clasei diriguitoare, o deteriorare vădită moral vorbind – ești mai cu seamă patriot, tocmai fiindcă te afectează și din cauza aceasta te-ai mobilizat să ieși, să-ți spui opinia, să te faci auzit și să-i găsești pe cei care vor același lucru.

A fi patriot (e valabil și cu referință la patriotismul local) nu înseamnă a fi sentimental și duios, ci lucid și critic.

Cum au descoperit turcii Ardealul

Iată ce notează cărturarul Evlia Celebi despre Ardeal: Cetatea Clujului a fost clădită de un crai cu numele de Laioș*, care s-a născut în anul 1503 după Christos și a ridicat această cetate, în al patruzecilea an, de teama lui Suleiman Han.

În prezent este sub ascultarea crailor Ardealului. În ea găsindu-se și trei mii de soldați ai împăratului austriac, serdarul ei nu s-a predat. Astfel, a fost atacat orașul iar când ungurii din cetate, văzând că cetatea a rămas pe seama bunăvoinței, au arborat pe bastioane drapelele de capitulare și a venit la serdar și căpitanul ei, numit Hereko, cu daruri, și s-a supus.

Cetatea Clujului este o construcție puternică, în formă de pătrat, așezată la poalele unui deal cu vii, având circumferința de patru mii de pași. Este o cetate cu un zid simplu, cu patruzeci de turnuri și cu patru porți, precum și cu șanț. Cetatea are și întărituri pe partea de apus, unde se află una din porți. Spre poarta aceasta se zărește o moară de apă. La răsărit se află poarta dinspre oraș, iar la miazăzi este poarta Cimitirului; în partea aceasta șanțul nu e adânc.

Toată lumea, intrând în cetate, a vizitat-o și a făcut negoț. Atunci am intrat și eu, umilul de mine, și am privit-o. Are unsprezece mănăstiri frumoase și toate au clopotnițe înalte în formă de chiparos și sunt acoperite cu cositor, ca argintul, cu bronz sau cu tablă. Pe cupola fiecărei biserici se află cruci aurite de mărimea omului. Pe lângă biserici se găsesc și case preoțești ce servesc pentru școli, ca medresele.

Se mai găsesc și case de negoț, târguri și bazaruri. Numai femeile cumpără și vând; bărbații lor se îndeletnicesc și ei cu unele treburi. De teama oștirii islamice, locuitorii satelor din împrejurimi au venit în cetate, și era atâta lume, că nu găseai nici o palmă de loc unde să calci. Se mai aflau aici, gata echipați, și patru mii de ostași. Orașul are o climă foarte bună. După ce am vizitat totul, ne-am întors la ordie cu însoțitorii noștri.


*de fapt este vorba de prima cetate medievală, care a fost ridicată în anul 1449, în perioada domniei regelui Ladislau al V-lea, dar împăratul german Sigismund de Luxemburg, totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului rangul de Oraș Liber Regesc Între anii 1470 – 1507, în timpul domniei lui Mattia Corvinul și apoi a lui Vladislav de Jagiello, are loc a doua etapă când  se construiesc între altele Poarta de vest și Turnul Podului.

 

Câți au fost la protestul PSD

Realitatea TV spunea că sunt 110.000 de oameni prezenți în Piața Victoriei, Digi – 120.000, HotNews peste 180.000 de oameni, în timp ce Evenimentul Zilei a scris de 200.000. Dragnea a estimat că au fost aproximativ 500.000 de oameni în Piața Victoriei. Activul de partid a raportat 90.000 de membri, așa că restul or fi fost… simpatizanți?

Dar atât despre războiul cifrelor care sună ca în bancul cu Făt-Frumos și Zmeul, în ciorapi să ne mirosim. Să vedem ce s-a spus: cea mai ciudată bucată de discurs mi s-au părut cea cu „noi suntem brigăzile albe”. Și în ce limbă s-a spus, chestie care arată care a fost de fapt scopul „protestului” PSD, de fapt o manifestare de imagine care să arate presei occidentale susținerea de care se bucură guvernul PSD.

Cristian Dide (locotenentul lui Mălin Bot) și Laurențiu Ion, doi protestatari din comunitatea #rezist, au pus un laser pe Guvern cu REZIS, că t-ul nu se vedea. De ce au făcut-o? ”Pentru că Piața Victoriei ne-a fost luată abuziv. Și noi aveam manifestație publică declarată. Dar noi nu fost primiți la masă cu viceprimarul Capitalei ca să semnăm un protocol, așa cum a făcut PSD. Am vrut să le arătăm că nu ne lăsăm intimidați”, a declarat Cristian Dide pentru G4Media.ro.

Condamnată recent la șase ani de închisoare pentru corupție în dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a scris sâmbătă pe Facebook că susține mitingul PSD din Piața Victoriei și că acesta trebuia făcut de mult timp pentru a stopa ”abuzurile din justiție”.

„Acest miting trebuia facut de mult timp si Romania nu ar fi fost azi tara cu asa zis sistem democratic si stat de drept, in care se petrec cele mai mari abuzuri in justitie. Majoritatea tacuta avea nevoie sa arate ca este impotriva incalcarilor grosolane ale legii si ale drepturilor minime ale cetatenilor facute de securisti si slugile lor” – a scris Udrea din Costa Rica.

Dacă tot zicea lumea la misteaux că PSD protestează contra condamnării sale, iată că blonda ministressă s-a revanșat cumva, virând dinspre portocaliu spre roșu. Din Costa Rica, oricum nu mai contează 🙂

Vinituri sau zinituri în Ardeal

Am ajuns în articolul de aici la administrația locală de pe Somelul Mic. Ca o paranteză, să amintim că originea cuvintelor „vinituri” sau „zinituri” ar fi invazia evreilor din sec. XVIII-XIX – o spune dr. Raluca Tomi (2005: 85). Revenind, pot să afirm despre ceea ce se întâmplă în marele Oraș de pe Someșul Mic că nu este, nici pe departe, pe măsura bugetului uriaș pe care îl are an de an la dispoziție.

Primarul Boc o fi făcut ceva mai mult decât a făcut primarul Funar (vopsit și revopsit bănci, bani la biserici), plus câte ceva din ce n-a făcut predecesorul său (asfaltări de străzi pe centru, investiții, Tetaroame).

Dar acum trebuie să vină să repare (alt)cineva întârzierile din epoca Boc (asfalt și pe la periferie, o centură sau măcar ocolitoare a orașului, mai puține autorizații de construire și mai multe parcuri, poduri, supratraversări de cale ferată, etc).

Întrebarea care se pune este cu cine, cu ce oameni faci tu investiții deștepte, într-un oraș incapabil să-și sincronizeze măcar semafoarele? Pentru că atitudinea din feudalismul primitiv dacă nu-ți convine, pleacă nu face altceva decât să îndepărteze oamenii bine intenționați și să rețină în oraș doar yesmenii, adică o masă electorală bună de manevră, dar incapabilă când vine vorba de autoguvernare sau de activități complexe.

Se vorbește de IT-iști, dar știți cum îi numesc (în glumă, desigur) patronii lor – când vine vorba de angajați, pe terasele de la Engels? Pocnitori. O altă idee la fel de nocivă circulată prin spațiul public este cea a supremei alegeri: lumea n-a ieșit la vot, de-asta se întâmplă ce se întâmplă acum. Ca și cum e suficient ca tu SĂ ALEGI între tătucul cel bun și tătucul rău și totul va fi bine. O altă prosteală în masă, cum ar veni:

Voi stați cuminți acolo și faceți o singură alegere (în tăcere, dacă se poate) că dup-aia știu alții ce-i mai bine pentru voi.

Și culmea că și prosteala asta funcționează, iar triburile se aliniază 4 ani pro și contra tătucilor și mămucilor. Nu spune nimeni că sistemul de vot încurajează partidele mari, triburile, și nu permite accesul „viniturilor” – păi, cum să schimbi regulile în timpul jocului? Așa că roata se învârte tot așa cum am stabilit, iese ba USL-ul roșu, ba cel galben sau albastru, șamd. Lăsând politica la o parte și revenind la problema viniturilor, să vedem ce mai zic și alții:

Mai circulă o vorbă despre vinituri, cum că „poți să scoți un om din Zalău, dar nu scoți niciodată Zalăul din oameni”. Adică indiferent ce faci și cum te dezvolți departe de casă, originile rămân – asta ca o glumă mai mult sau mai puțin inocentă. „Personal, nu m-am simțit în niciun moment discriminată, acuzată, afectată de originile mele non-clujene. Orașul acesta e fenomenal pentru că-și are oamenii lui și pentru că a îmbrățișat cu deschidere oamenii veniți din alte zone” – spune Patricia Labou.

Cred că, în contextul actual, doar oamenii răuvoitori sau plictisiți de viață mai pot arunca vorbe acuzatoare viniturilor. În mediile în care eu mă învârt, oameni dintr-ăștia închistați nu există. Și, în plus, ce faci rău sau bine pe lumea asta nu ține de faptul că te-ai născut în cartierul Mănăștur (da, Cluj)  sau în cartierul Porolissum (Zalău).

În contrast cu bunul-simț al Patriciei, există destule clujence născute și crescute în frumosul Cluj care-și mai caută încă puritatea „rasială” pe internet, trăind probabil cu impresia funariotă că orașul s-a dezvoltat singur, cu clujenii neaoși – iar restul au venit doar să profite și să paraziteze locurile de parcare.

Și sibienii au aceleași stereotipii de limbaj, afirmă jurnalistul Dumitru Chiseliță de la Tribuna: „Noi nu le zicem vinituri, ci Venetici”  când am mai criticat aspecte ale Sibiului am fost trimis de băștinoși (nu e eroare de typing, BASTINOSI este) la Bucuresti, Rm. Valcea, Dragasani, Craiova, Slatina, sau mai nou la cele aflate în trend: Teleorman, Videle… Sloganul lor este:

GRANIȚA la Turnu` Roșu!

Acum mai nou mi se neagă și faptul că aș fi născut în Sibiu, dacă îndrăznesc să critic ceva. Răzvan Giula: E aproape fascinant, dacă nu ar fi perfect explicabil, cum Clujul și Timisoara au exact aceleași teme de discuție 

Vom ajunge mai repede la Budapesta decât la București

Ungaria va putea accesa fonduri europene în valoare de 265 de milioane de euro pentru a construi ultimul tronson al autostrăzii M4 care urmează să lege Budapesta de frontiera cu România, a anunţat azi Corina Creţu, comisarul european pentru Politică Regională, potrivit agenţiei MTI.

Proiectul vizează construirea autostrăzii dintre oraşele Berettyóújfalu şi Nagykereki, ultima secțiune care lipsește pentru o conectare unitară la granița României. Punctul de pornire este la joncţiunea cu autostrada M35 Debrecen-Berettyóújfalu, care este în prezent în construcţie.

Distanța de 415 km între Cluj și Budapesta se parcurge acum în 6 ore, în condițiile existenței unui singur tronson de autostradă (Budapesta – Újhartyán, 43 km pe M5), atât A3 cât și M4 fiind încă în lucru. Distanța de 455 de km între Cluj și București se parcurge ceva mai repede, în aproximativ 5 ore, chiar dacă este cu 10% mai mare.

Aceasta se întâmplă datorită tronsoanelor de autostradă Sebeș – Sibiu (60 km) și Pitești – București (100 km), însă odată cu construirea autostrăzii M4 și completarea A3 spre Oradea se pare că Budapesta va deveni mai accesibilă pentru clujeni decât Bucureștiul. Un alt semn al interesului Budapestei pentru legăturile terestre cu Clujul este și afirmația din luna martie a ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, privind linia de cale ferată de mare viteză Budapesta – Cluj, căreia guvernul ungar i-ar fi alocat 3,2 milioane de euro pentru pregătirea studiului de fezabilitate.

Aceste investiții vor avea cu siguranță și consecințe economice, conexiunile rapide pe căi ferate și autostrăzi facilitând un schimb de mărfuri mult mai rapid, ceea ce va dezvolta întâi comerțul iar apoi, cu siguranță, și serviciile turistice între cele două orașe. „Având în vedere cooperarea economică extrem de strânsă dintre Ungaria și Romania, înființarea a cât mai multor legături de transport posibile este în interesul reciproc al ambelor țări”, arăta comunicatul remis agenției oficiale ungare MTI de către ministerul condus de Peter Szijjarto.

Dacă apreciați ce/cum scriu, mă puteți susține cu 1 RON* pe Patreon (ce, doar Mălin Bot să aibă cont aici și să facă jurnalism independent?)


* – nu există opțiunea de 1 RON, suma minimă e 1 USD, sorry.

Locuri de pelerinaj creștin

Ierusalim, Roma și Santiago sunt cele mai mari locuri de pelerinaj creştin. Anual, la Santiago de Compostela ajung pe jos 200.000 de pelerini şi în jur de 3 milioane de turişti de pe toate continentele.

În inima orașului din nord-vestul Spaniei tronează catedrala catolică a Sfântului Iacob, aceasta din urmă fiind oarecum și punctul de final al pelerinajului catolic. Catedrala din Santiago de Compostela păstrează rămășițele Sfântului Iacob.

Și Ardealul are locurile sale de pelerinaj, care poartă pașii creștinilor ortodocși și catolici.

La Mănăstorea franciscană de la Şumuleu-Ciuc liturghia de Rusalii se oficiază la un altar în aer liber așezat pe dealul Şumuleu. Traseul către locul procesiunii este deschis de cordonul oficial, format din preoţi şi pelerini, care poartă Laborumul – steagul sfânt al Şumuleului. Alt loc de pelerinaj catolic este Mănăstirea Maria Radna din Lipova, Arad –  principalul loc de pelerinaj din Dieceza de Timișoara.

Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, locul unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca, este unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj ortodox.

Pelerinajul la această mănăstire, în special la mormântul părintelui, se desfăşoară tot timpul, indiferent de anotimp sau de o anumită sărbătoare calendaristică. Totuși, vara sunt cei mai mulţi credincioşi care vin să se reculeagă aici.

Deşi nu a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, părintele Arsenie Boca se bucură de o evlavie deosebită în rândul oamenilor care îl consideră „sfânt – făcător de minuni”. Mănăstirea Prislop a fost ctitorită în secolul al XIV – lea, de către Sfântul Nicodim. Acesta a copiat la Prislop, „Tetraevangheliarul” slavon pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi, care se păstrează la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională din Bucureşti.

În fiecare an, de Adormirea Maicii Domnului, mănăstirea Nicula este locul unde zeci de mii de pelerini vin să se închine Fecioarei Maria. Se păstrează încă tradiţia ca oamenii din diferite sate ardelene să vină în pelerinaj, pe jos, până la acest loc. De asemenea, aici este obiceiul înconjurării în coate şi genunchi a bisericii de lemn din centrul complexului mănăstiresc.

În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. „Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşean, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552.

Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe”, se arată în istoricul aşezământului monahal.