Neagu Djuvara

Ultimul boier român, pe care îl credeam nemuritor, a plecat ca un trăznet! Ca și trăznetul acela din Highlander, când spiritul celui plecat îl cutremură pe cel rămas… Pentru că nu poate rămâne toată lumea, nu?

Romania se stinge odată cu dispariția celor valoroși (prin extincție sau simpla părăsire a teritoriului) și ne stingem și noi, cei rămași, odată cu asta. Rămânem tot mai puțini și mai goi!

I-aș pune o carte și-un creion pe mormânt, scrie doctorul Mircea Ciungu, o istorie a românilor spusă celor tineri. După Rege, iată că ne pleacă și Cronicarul. Rămas bun, Coane! De acum va trebui să ne scriem singuri istoria, așa rătăciți și dezbinați cum suntem.

L-a pomenit pe conul Djuvara și istoricul Ioan Aurel-Pop:

Părea etern ca timpul, care vine de demult și se îndreaptă departe…

„Numai la moartea Cellei Delavrancea am mai avut un astfel de sentiment al neputinţei noastre, pentru că şi fiica marelui scriitor fusese centenară şi devenise un simbol cultural. Neagu Djuvara a fost el însuşi istorie, venit din istorie, dintr-o mare familie boierească şi intelectuală şi transformat în istorie.

Putea să scrie zeci de cărţi – cu inegalabilul său talent – numai despre viaţa pe care o trăise, despre oamenii pe care îi cunoscuse, despre evenimentele cărora le fusese martor”, a afirmat Ioan Aurel Pop, potrivit Agerpres.

Academicianul român a subliniat că Djuvara fost un om tonic, care a transmis încredere în viaţă şi îndemnul de a învinge provocările sorţii.

L-am revăzut în Bucureşti, după ce împlinise 100 de ani, în casa inginerului Erbiceanu, casa în care trăia de o vreme – retras şi însingurat – stingher că nu mai avea contemporani de vârsta sa şi din lumea sa.

„Mulţumirea noastră este, totuşi, aceea că lasă în urmă o zestre culturală, lasă un univers în cărţile sale, univers care aşteaptă să fie cunoscut, mai ales de tineri. A trecut dincolo într-un moment istoric, la Centenarul Marii Uniri, încât a marcat şi prin moarte istoria, aşa cum a marcat-o prin viaţă!”

Când cărțile depind de cuvinte

Există la Alba Iulia o bibliotecă cu sute de manuscrise medievale și mii de tipărituri dintre cele mai vechi. De fapt e cea mai mare colecție de manuscrise și incunabule din România, o comoară pe care foarte puțini o cunosc și o pot prețui cum se cuvine. Este vorba de Biblioteca Batthyaneum, care a devenit obiectul unei dispute juridice.

 

Biblioteca Batthyaneum (în latină Biblioteca Batthyaniana) fost înființată în 31 iulie 1798 în Alba Iulia, din inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Ignațiu Batthyány.  Primele procese au avut loc imediat după moartea episcopului, între 1799-1826. Ele au fost intentate capitlului diecezan și Episcopiei de Transilvania de către familia episcopului Batthyány. În 1826 Tribunalul din Debrecen a hotărât definitiv și irevocabil că dreptul de administrare a Fundației Batthyány aparține capitlului diecezan.

Istoricul bibliotecii

Biblioteca Batthyaneum a fost amenajată în interiorul bisericii fostei mănăstiri a trinitarienilor, construită în stil baroc între anii 1719-1738. În anul 1784, în contextul reformelor religioase ale împăratului Iosif al II-lea, mănăstirea a fost dezafectată, cu intenția de a fi transformată în spital militar.

Clădirea a fost apoi achiziționată de episcopul Ignațiu Batthyány, care a transformat-o începând din anul 1792 conform scopurilor fundației sale. Între 1792-1798 episcopul Batthyány a finanțat și coordonat lucrările de amenajare a clădirii, destinate ca spațiu în care să funcționeze biblioteca, observatorul astronomic și tipografia diecezană.

La 31 iulie 1798, de ziua sfântului Ignațiu de Loyola (patronul onomastic al episcopului), Ignațiu Batthyány a redactat și semnat actul fundației Institutum Batthyanianum. Prin acest act, respectând legislația canonică, a donat Bisericii Catolice și Provinciei Transilvania observatorul astronomic, biblioteca și toate colecțiile personale, împreună cu clădirea și terenul aferent, ca structuri cu caracter public, oferind acces deschis la colecții oricui era interesat.

Situația actuală

Acum câțiva ani senatorul PNL Radu F. Alexandru cerea imperios demisia ministrului Culturii, acuzându-l că ar fi propus în timpul vizitei la Vatican, o administrare comună a Vaticanului și a statului român asupra Bibliotecii Batthyaneum. Ministrul a dezmințit categoric explicând că sensul demersului sau a fost cu totul altul. Biblioteca e revendicată în justiție de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia și, pentru că nu găsise prea multă receptivitate la arhiepiscopul György Jakubinyi, căruia îi propusese o încheiere amiabilă a litigiului, a căutat susținere la Vatican.

În această lumină, demersurile ministrului par cât se poate de motivate și oportune. Dar după aceste ”dări în vileag”, probabil că nicio negociere nu va mai fi posibilă și că totul va rămâne la dispoziția instanței de judecată. Procesul se află în prezent la Curtea de Apel Alba Iulia (dosarul nr. 747/57/2015), la Secția de contencios administrativ. Pe scurt, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia a solicitat restituirea Bibliotecii Batthyaneum, care fusese înființată în 1798 de episcopul catolic Batthyány Ignác, și care intrase în proprietatea statului după venirea comuniștilor la putere.

După 1990 , statul român a deschis calea restituirii proprietăților confiscate, dar, în practică lucrurile, au mers greu cu atât mai mult cu cât era vorba de bisericile maghiare privite aici cu o îndoită suspiciune. În 2012 CEDO a condamnat statul român pentru că împiedicase retrocedarea. Povestea e lungă și conține în textura ei întreaga istorie politică post-decembristă, afirmă editorialistul DW.ro

– continuă aici –

Culisele declarației pro-autonomie a maghiarilor de la Cluj Napoca

Rezoluţia semnată ieri la Cluj-Napoca de către cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM) este una pentru obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, care ar trebui să devină “o regiune autonomă în limitele sale istorice”, cu organism de decizie cu competenţe legislative şi executive regionale în domeniile educaţiei, culturii, informării, economiei, dar şi domeniul funcţionării propriului aparat de administraţie publică.

Liderii politici maghiari arată că “administraţia Ţinutului Secuiesc poate fi eficientă şi va servi interesele cetăţenilor, dacă are la bază structura fostelor Scaune Secuieşti”. De fapt declarația fusese anunțată zilele trecute de la Budapesta mai ales că anul acesta vor fi alegeri parlamentare în Ungaria. Scopul este coalizarea voturilor maghiarilor din Transilvania pentru Viktor Orban.

Conform declarației de acum câteva zile a liderului grupului parlamentar Fidesz, principalul partid de guvernământ din Ungaria va face tot posibilul ca acţiunea de adunare a un milion de semnături necesare susţinerii iniţiativei cetăţeneşti Minority SafePack,să fie una reuşită.

Gergely Gulyás a făcut această declaraţie săptămâna trecută la Budapesta, înainte să semneze iniţiativa cetăţenească europeană pentru minorităţi, Minority SafePack, lansată de Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN). Politicianul a afirmat că este important pentru maghiarii din afara graniţelor Ungariei ca Bruxelles-ul să abordeze, în sfârşit, problema minorităţilor naţionale autohtone, alături de situaţia celorlalte minorităţi.

Până la 3 aprilie, un număr de cel puţin un milion de semnături trebuie adunate din şapte ţări, iar Comisia Europeană (CE) a stabilit şi numărul minim pentru fiecare ţară. În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile, Comisia, respectiv Parlamentul European au obligaţia să dezbată iniţiativa, a reamintit politicianul de la Fidesz, solicitând totodată ca indiferent de apartenenţa politică, toată lumea să fie partener în această cauză.

“În spiritul declaraţiei Conferinţei Permanente Maghiare (Máért), declaraţie semnată de toate partidele parlamentare, ne-am dori ca interesul pentru acest subiect să se păstreze şi în timpul campaniei electorale”, a mai spus Gergely Gyulyás referindu-se la campania electorală de dinaintea alegerilor parlamentare care se vor desfăşura în luna aprilie în Ungaria. Acesta consideră că trebuie evitată ca această cauză să cadă pradă luptei politice, deoarece este de interes pentru toate organizaţiile civile şi pentru fiecare maghiar.