De ce ne place Ardealul?

Idealizarea  Ardealului și mai nou, a Clujului, a devenit o modă, preluată inclusiv de propaganda oficială. E mai simplu să bați monedă pe o idee preconcepută, decât să te chiar ocupi de administrație. Dar nu cumva bunăstarea de moment a bănățenilor și ardelenilor, comparativ cu celelalte provincii ale țării, este adusă doar de investitorii străini?

Aceștia mizează, desigur, pe educația superioară a angajaților din cele două centre universitare, dar au grijă să câștige ei bine, nu investitorii sau capitalul local. Iar angajații sunt luați, nu de puține ori, de blegomani – cu excepția celor care știu să-și negocieze din start salarii mari, fără a mai aștepta să se răsufle entuziasmul inițial al patronilor puși pe căpătuială. Raportul între businessurile pur românești puternice din zona și cele străine este în defavoarea primelor, iar raportul este echilibrat doar dacă ținem cont și de legăturile cu administrația locală.

În schimb există și în aceste regiuni istorice destul egoism, mândrie de prost gust și propagandă deșănțată, calități tipice omului inferior. E populat Vestul țării de oameni superiori, sau doar de sclavi mândri de jugul lor? Sunt într-adevăr Banatul fruncea și Ardealul mintea? Sau este așa cum se zice în popor, că bănățenii sunt sfătoși, muntenii ar fi agresivi, ardelenii aroganți, moldovenii mai mieroși, dar pe la spate te înjură, șamd.

Adevărul este (un mic adevăr) că oamenii săraci, din așa-zisa clasă de jos, muncitorul pauper sau țăranul – sunt ceva mai răsăriți în Ardeal și ei ridicp mult media. Aceștia au mai pus mana pe o carte, știu ceva istorie, au și bun-simt, și maniere, sunt mai harnici, se descurcă mai bine și au cât de cât un trai decent. Țăranul sau pălmașul din sud, mai puțin. Aici sunt și mai puține locuri de muncă iar concentrările urbane, cu excepția Bucureștiului și Galațiului, nu atrag forța de muncă.

Prin contrast însă, subțirea clasă de mijloc și burghezia culturală din București sunt pe o treaptă superioară celor din Ardeal atât ca educație, cât și concepții și mai ales, ca nivel de trai. Sunt mult mai harnici, mai activi. Doar faptul că în Transilvania lumea e putin mai calmă, dă impresia unei civilizații superioare aici. Nu ne enervam în trafic, nu înjurăm (des), nu ne certăm cu vecinii, nu aruncăm obiecte pe geam, nu ne mușcam (toți) colegii la muncă.

E vorba de stresul zilnic, și aerul ceva mai puțin poluat, probabil. Dacă trăiești într-un mediu stresant, cu nervozitatea la nivelul maxim de toleranță, începi să reacționezi și tu la fel. Noi, ardelenii, înțelegem de ce Bucureștiul îi strică pe oameni. E cazul să ne distanțăm însă de clișeele glorificatoare și întăritoare ale mitului ardeleanului, ca și cele folosite la denigrarea locuitorilor altor regiuni istorice. Cine se bălăcarește în aceste clișee nu are onestitatea de a accepta că bunăstarea sa, atâta câtă este, nu e în mod obligatoriu câștigată prin propriul merit, și că NU ni se cuvine ceva, doar pentru că suntem aici.

Sursa hărții: Capital.ro

 

Centenar România, faza pe Academie

Odată absolvită cu brio faza pe grădiniță a Centenarului România, sau mă rog, cea pe desene – în care s-a optat pentru cel mai ciudat logo posibil – zilele trecute am intrat în etapa pe școală, sau de recrutare de personal.

Câteva cuvinte despre acest logo: dincolo de faptul că este greșit, nu are nici suflet, în ciuda „aspectului” semi profesionist și indian. Și sloganul sună aiurea… cum adică sărbătorim împreună? Ca și cum am fi putut și separat, ne-am fi urcat în sus, ori am fi avansat înainte. Nu spune nimic de fapt – și cel mai rău, nu transmite niciun mesaj emoțional sau rațional. Doar spune, ca să nu tacă, la fel ca bulinuțele acelea colorate de deasupra, care au o formă și niște culori.

În fine, eșec total, dar să răsuflăm greu și să revenim la etapa doi. Cu această ocazie academicianul Eugen Simion a ieșit în presă cu câteva declarații, de fapt săgeți aruncate în direcția premierului Tudose:

„Se întâmplă lucruri care ne îngrijorează. Am auzit că se organizează, în momentul de faţă, o nouă reformă. S-a întâmplat cândva când un guvern a interzis oamenilor mai în vârstă să mai lucreze. Este o măsură atât de… iraţională împotriva culturii.

Noi vrem să menţinem la Institutele noastre oameni mai în vârstă, pentru că ei ştiu carte. Nu putem face marile dicţionare fără aceşti oameni. Se anunţă că trebuie să-i scot iarăşi pe oamenii ăştia, să-i oblig să renunţe la pensie. Dar ei au muncit 50 de ani pentru pensia asta. Și tocmai acum îi obligăm să iasă, când avem nevoie de ei?

S-a sugerat prin cancelarii că un tânăr cu o cameră de filmat trezește mai mult interes de Ziua limbii române decât 100 de academicieni. Aş vrea să îi comunic direct primului-ministru,am auzit că este un om dintr-o bucată, dar eu nu ajung să vorbesc cu el şi vă rog pe dumneavoastră: să nu ne facă răul ăsta!  Dacă dăm afară academicieni și angajăm bloggeri în Academie, facem un rău imens.

Nu ştiu ce economii poate face Ministerul așa, să ne lase şi pe noi să gândim puţin. Noi trebuie să rămânem o naţiune culturală. Nu este vorba de naţionalism aici! Ci pur şi simplu să fii român, european, să îţi iubeşti cultura ta, să vrei ca ea să existe şi să se afirme odată cu limba ta şi cu naţiunea ta.

Asta este o chestiune foarte importantă”, a declarat Eugen Simion, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară “George Călinescu” din cadrul Academiei Române. Dacă nu v-ați dat seama până acum, acest citat include și un pamflet. Las cititorii să extragă singuri micii de Kaufland din discursul academicianului nostru, iar până atunci, aștept în continuare faza pe Academie.