Prima măsură contra Rusiei vine din Congresul USA

La sfârșitul acestei săptămâni, Congresul Statelor Unite a votat un proiect de lege care propune crearea unui fond de contracarare a influenței ruse în zonă, de care să poată beneficia și Republica Moldova, relatează Unimedia și Radio Chişinău.

De asemenea, în proiectul de lege aprobat vineri și numit Countering Russian Influence in Europe and Eurasia Act of 2017 se precizează că Guvernul Federaţiei Ruse s-ar fi angajat în practici de corupţie ca mijloc de subminare şi cumpărare a influenţei în ţările europene şi asiatice, oferind resurse partidelor politice şi altor grupuri care promovează xenofobia, subminând astfel unitatea europeană. Concret, după cum precizează proiectul:

Guvernul Federației Ruse a eliminat pe scară largă sectorul media independent de limbă rusă și a redus semnificativ mass-media liberă și independentă în interiorul Rusiei. Organizațiile mass-media rusești care sunt finanțate și controlate de guvernul Federației Ruse și difuzează informații în interiorul și în afara Federației Ruse utilizând dezinformarea anti-occidentală .

Proiectul mai propune iniţierea unui fond menit să diminueze influenţa Rusiei. Buget său pentru perioada 2018-2019 va fi de 250 de milioane de dolari, iar la acest fond poate aplica și Republica Moldova. Totodată, Congresul solicită preşedintelui american Donald Trump să ceară din nou Guvernului Federației Ruse să îşi retragă trupele de pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, să întoarcă controlul frontierei acestor state guvernelor lor legitime şi să înceteze subminarea guvernelor acestor state.

Documentul mai precizează că SUA trebuie să continue să colaboreze cu UE în calitate de partener împotriva agresiunii Guvernului rus, potrivit legii. Senatul american reiterează că Statele Unite nu recunosc modificările teritoriale făcute cu forța, inclusiv invaziile și ocuparea ilegală a teritoriilor în Abhazia, Osetia de Sud, Crimeea, Ucraina de Est și Transnistria. De asemenea, în cel mult 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, și ulterior, anual, președintele SUA va înainta comisiilor competente ale Congresului un raport care include o descriere a organizațiilor media care sunt controlate și finanțate de către Guvernul Federației Ruse și orice entități afiliate, fie că operează în cadrul sau în afara Federației Ruse, inclusiv televiziune și cele prin satelit, posturile de radio, internetul și presa scrisă.

Documentul poate fi consultat în întregime aici.

Precizări privind „războiul informațional” contemporan

La mijlocul săptămânii, profesorul Ioan Aurel Pop, rector al UBB,  publica pe pagina sa de facebook următoarele precizări legat de răstalmăcirea unor afirmații anterioare ale domniei sale:

La finele Primului Război Mondial și în perioada imediat următoare (1918-1920) s-au conturat două mari grupuri de state și națiuni în Europa: unele mulțumite de destrămarea imperiilor dominatoare și multinaționale (german, austro-ungar, rus, turc) și de formarea statelor naționale sau federale pe ruinele acestora; altele nemulțumite și frustrate, în urma pierderii forței și influenței de altădată, a imenselor teritorii și a numeroaselor popoare și etnii. Nemulțumiții s-au regrupat treptat și au condus la Al Doilea Război Mondial, după care, în linii mari, ordinea politico-teritorială a rămas, cu unele modificări, ca aceea interbelică.

Marele profitor a fost URSS, care a trăit momentul destrămării in perioada lui Gorbaciov și mai ales în 1989-1991. Statele care se formaseră în 1918, prin voința popoarelor și care fuseseră consfințite prin Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), au rămas aproape cum au fost (chiar dacă Iugoslavia și Cehoslovacia s-au destrămat), adică formate tot pe criterii naționale, state ale polonezilor, românilor, cehilor, slovacilor, sârbilor, croaților, slovenilor, lituanienilor, letonilor, estonilor etc. Și frustrările au rămas aproape la fel, de aceea este firesc ca, la un secol de atunci, unii să sărbătorească și alții să fie nostalgici și triști.

Vocile nemulțumite de formarea României întregite se regrupează acum, cu ocazia centenarului și recurg la forme variate de exprimare. Pe fondul unei crase lipse de cultură istorică a opiniei publice actuale, forțele interne care cultivă relativismul istoriei și care combat ideea de unitate românească sunt dublate de unele din exterior.

*
Pentru a pregăti sărbătoarea centenarului Marii Uniri, statul român a creat în 2016 un organism guvernamental, condus de un secretar de stat. Între timp, deja s-a schimbat structura acestui „departament”, dar strategia și tactica sa nu sunt clare, mai ales că nu are încă un buget aprobat și nici precizate modalitățile de a procura fonduri din alte surse.

Între timp, în Ungaria, „Grupul de cercetători științifici ai Academiei de Științe Ungare – Elan-Trianon 100”, deși nu figurează ca un organism guvernamental, este, în fapt, puternic susținut de autorități, este format dintr-o redutabilă echipă de istorici, istorici de artă, istorici literari și sociologi, beneficiind de substanțiale fonduri, eșalonate pe cinci ani. Echipa are scopul să elucideze în principal condițiile în care s-au încheiat tratatele de pace și, mai ales cel de la Trianon, tratate care au condus la „pedepsirea” Ungariei, la privarea sa de „două treimi din teritoriu și din populație”. Cel puțin acestea sunt expresiile discursului oficial din Ungaria contemporană, țară care, deși aliată cu România în NATO și membră, ca și România, în UE, și-a oprit, în 2016, diplomații să participe la celebrarea Zilei Naționale a României! Eu nu mai cunosc un caz similar de inamiciție, de ofensă directă și oficială în cadrul UE!

Din păcate, arsenalul de idei pentru cercurile ungare care deplâng Marea Unire românească de la 1918 sunt oferite, în mare parte, de românii înșiși, de acei români care cultivă blamarea istoriei naționale, care resping unitatea românească, care cer felurite autonomii istorice, care condamnă „miticismele” și „balcanismele” cu scopul subminării României. Prevăd că, scoțând lucrurile din context, România va fi criticată pentru naționalism, pentru preamărirea actului de la 1918 prin politica sa de stat, iar Ungaria va fi lăudată pentru obiectivitate, pentru cercetările istorice critice, pentru elucidarea dezinteresată a umbrelor trecutului.

Pe fondul ideii că românii au trăit până în secolul al XIX-lea în două țări distincte și în provincii istorice cuprinse în imperii străine, se cultivă destul de insistent ideea dezbinării românești, a „inventării” numelui de România, a noutății ideii de unitate politică și a civilizației diferite din Transilvania în raport cu ceea ce era în regiunile extracarpatice. Din arsenalul unor epoci pe care le credeam apuse și al unor ideologii totalitare condamnate de istorie, se revitalizează idei teoretice precum: majoritățile etno-demografice sunt relative și voința lor nu mai contează astăzi; popoarele fără statalitate veche sunt popoare fără istorie și, prin urmare, au drepturi limitate; autonomiile teritoriale pe criterii etnice au rădăcini vechi, verificate de istorie etc. În mod concret, despre trecutul românilor și despre realitățile românești, se insinuează vechi sloganuri, actualizate prin adaptări recente: românii sunt un popor nou, intrat târziu în istorie; valahii și românii sunt popoare diferite; Transilvania nu are legătură cu istoria românilor; numele lui Iancu de Hunedoara trebuie schimbat în Ioan de Hunedoara; particula Napoca trebuie scoasă din numele municipiului Cluj-Napoca; imnul de stat – care ar exprima idei retrograde și în care este vorba și despre Corvini – trebuie înlocuit etc. Unele dintre aceste „îndreptări” par inofensive: a spune Ioan în loc de Iancu nu schimbă mare lucru, decât că ne îndepărtează de esența unei forme românești diminutivate (Iancu provine tot din Ioan) și de apropierea de numele unui erou național românesc – Avram Iancu; scoaterea particulei Napoca din numele orașului Cluj-Napoca ar șterge mai mult de un mileniu de istorie, adică tocmai rădăcinile daco-romane ale românilor (atâtea câte sunt ele).

Unele dintre aceste „propuneri” prind la publicul larg, mai ales în străinătate, și datorită curentului dacist (tracist), care-i așază pe daco-geți și pe traci la temelia tuturor popoarelor europene, cu o limbă primordială din care s-ar trage latina, cu priorități în toate domeniile, de la scris și astronomie până la arhitectură și medicină etc. Denigrarea istoriei și vieții românilor este astfel ușor de făcut, mai ales că datele sale esențiale sunt oferite de cealaltă extremă din cultura românească, aceea care acceptă doar nimicnicia românilor, spiritul lor gregar, de popor fără voință, de masă informă, „umbră fără schelet”, formată din „fețe patibulare”, cu „guri vulgare”, „puturoși”, cu un „amestec apos” în loc de creier, cu o istorie în care toți „au urinat” peste noi și din care a rezultat limba română, „bună numai pentru înjurături” etc. O altă variantă a acestei extreme afirmă că nu ne cunoaștem corect trecutul, fiindcă toți marii istorici și oameni de cultură români au operat doar cu mituri naționaliste. Pe acest fundal trist – pregătit de unii dintre noi înșine – este foarte ușor ca anumiți factori din afară să combată unitatea românească, actul de la 1 Decembrie 1918, ideea de solidaritate a românilor ca popor și ca națiune.

Precizez că mesajul meu pe această temă, de la Academia Română, era menit să sensibilizeze factorii de răspundere din România în legătură cu pregătirea inadecvată centenarului Marii Uniri și să ofere un exemplu de „eficiență” în tratarea chestiunii secolului trecut de la finele Primului Război Mondial. „Eficiența” se referea la vecinii maghiari, care, desigur, nu se pregătesc să celebreze unirea Transilvaniei cu România! Este clar, după toate semnalele pe care le avem, că mesajele venite dinspre Ungaria și chiar din România nu sunt și nu vor fi prietenești. Presa scrisă și vorbită, unele televiziuni au preluat însă – așa cum se întâmplă mai nou peste tot – mesajul meu trunchiat și i-au dat o amploare și o dimensiune pe care nu le-a avut. Prin poziția mea nu am jignit pe nimeni, ci am atras atenția asupra unor realități care, netratate la timp și în mod înțelept, pot învenina și mai mult raporturile româno-ungare.

Iată și replica grupului la care se referea academicianul român, într-o declarație a istoricului Ablonczy Balázs, directorul de grant al Echipei de Cercetare Știinţifică ai Academiei de Științe Ungare – Elan-Trianon 100:

În ultimele zile atât în viața publică românească cât și în presa românească au apărut relatări și comentarii care au formulat acuzări serioase la adresa cercetărilor în curs ai Academiei de Științe Ungare, Echipa de Cercetare Științifică – Elan – Trianon 100 a fost acuzată de activitate de propagandă națională secretă, uneltiri împotriva statului român și de susținerea activităților separatiste.

Realitatea în schimb este că echipa formată în 2016 din 22 de cercetători în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe Ungare nu este organ guvernamental, ci o inițiativă care operează strict între parametri științifici și în fața opiniei publice. Între obiectivele sale figurează și colaborarea cu cercetători români, slovaci, sârbi și din Europa de Vest în cadrul unor cercetări multidisciplinare.

Acesta a mai adăugat că până în acest moment grupul respectiv a organizat workshopuri și conferințe, a coordonat cercetări de arhive și a pregătit spre publicare documente și monografii. Prima publicație va apărea în cursul lunii mai, 2017, fiind o ediție comentată și completată cu vast material fotografic al jurnalului delegației maghiare de pace din 1920. Atât munca echipei de cercetare cât și rezultatele sale sunt publice și pot fi urmărite atât în limba maghiară cât și în limba engleză pe siteulhttp://trianon100.hu și pe profilul de
Facebook https://www.facebook.com/Trianon100

Rugăm cititorii să răspundă la un mic sondaj, legat de părerea lor în legătură cu acest Grup sau Echipă de cercetare:

  1. Este partea văzută a unui război informațional, așa cum avertizează rectorul UBB
  2. Nu e decât o inițiativă științifică
  3. Este un război între Academia Română și cea Ungară