Ardelenism

* continuare de aici.

Între timp, mișcările civice pentru care Orașul era cândva renumit se blazaseră: nu reușeau să iasă din expectativă și se transforme în partide care să-i provoace pe „eternii” primari, baroni și sinecuriști să iasă jocurile politice din care cetățenii orașului nu au nimic de câștigat. Timpul trecea în favoarea baronilor, al cărui capital electoral se eroda, desigur, dar se eroda lent.

Și iată-ne aici, pe jumătatea pietonală a marelui  bulevard, tăiat în paralel – e drept, pe un singur sens – de mașini care fulgerau cu farurile lor cerul portocaliu de deasupra Teatrului, fosta Operă maghiară. Cei doi, beneficiari ai politicii de așteptare jucate de mai-marii lor politici, se relaxau acolo pe pietonală, dar eu mă cam plictiseam.

Îmi părea rău că mă văzuseră, aș fi preferat să cutreier centrul și apoi să urc pe Cetățuie de unde să contemplu orașul de-acolo de sus, dintr-unul din puținele locuri care-i mai ofereau o perspectivă.

Așa că m-am hotărât să-i provoc, ca să aflu dacă cei doi știau cumva mai multe decât mine despre transilvaniști.

— Ce mă intrigă cel mai mult în acest mare Oraș, domnilor, e un curent care observ că se manifestă tot mai mai explicit în randurile românilor, care timp de aproape un secol au fost totuși privilegiați, aici în Ardeal, față de maghiari sau germani, în privința accesului la funcții administrative și față de prezența limbii române în spațiul public și în media de stat.

— Și unde observați că se manifestă acest curent, doamnă? mă întrebă orășeanul, vizibil interesat.

— În online mai ales, sunt tot mai multe articole și postări al căror laitmotiv îl constituie ideea (încă nu foarte elaborată) conform căreia ardelenii și bănățenii ar prospera și europeniza mai bine dacă influențele și ingerințele Bucureștiului în „treburile interne” ale Transilvaniei ar fi mai reduse.

— Are dreptate, îmi luă partea Jorj, și mai sunt și alte semne de manifestări „transilvaniste”, chiar dacă nu foarte cizelate – cum ar fi certurile pe internet (și pe stadioane) purtate de suporterii unor echipe de fotbal din București cu cei din Ardeal, cu ocazia meciurilor dintre ele. Asistăm așadar la un curent recuperare a valorilor și a trecutului transilvan multicultural de către noi, românii?

— Ce să zic, subiectul transilvanismului, ca atare, este încă un tabu în societatea românească și chiar și în cea transilvană, cu toate că, aparent, ardelenismul și bănațenismul se manifestă tot mai des – vezi discuția cu spitalele regionale – deci merită pus în discuție.

— Ce să zic, subiectul transilvanismului este încă un tabu în societatea românească ca și în cea transilvană, cu toate că, aparent, ardelenismul și bănațenismul se manifestă tot mai des – vedeți discuția cu spitalele regionale – deci merită pus în discuție. Acuma depinde și ce vreți să aflați…

— Doar ce părere aveți dumneavoastră de aici, din prima linie. Eu una, așa de la distanță, cred că există un spirit al provinciei care se pierde în toată disputa asta minoră: Ardeal versus România, marele Oraș versus Capitala…

— Și care-ar fi acest „spirit”?

— Sub aspect moral, unul de așezare sănătoasă și responsabilă, până la austeritate chiar. Una prosperă, desigur, dar o bogăție de ansamblu, nu una ostentativă. În niciun caz un lux opulent, care să intre în contrast cu sărăcia celorlalți.

— Ce tot divagați voi aici? se băgă Jorj în seamă, cam gelos fiindcă era exclus din discuție. Transilvanismul nu-i altceva decât o persuasiune la adresa ardelenilor, pentru a-i convinge că sunt superiori „sudiştilor” şi că ar fi cazul să se rupă de ei.

— O fi, nu se lăsă city-managerul, dar ce te faci dacă au dreptate? Dacă într-adevăr așa stă treaba?

– continuă aici –

* fragment din ORAȘUL imPOSIBIL, în curs de apariție.

Ardelenism și românism

Alianța care a speriat Vestul readuce în discuție disputa ardelenism vs românism. Potrivit psihologului Daniel David de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, astăzi nu mai există diferenţe majore între provinciile istorice din acest punct de vedere, al valorilor psihoculturale.

David este autorul volumului „Psihologia poporului Român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”. O cercetare derulată între anii 205 şi 2015. 

M-am uitat în analizele pe care le-am făcut în 2015 la valorile psihoculturale fundamentale. 

„M-am uitat la nivelul de încredere interpersonală, cum este văzută munca, la partea asta de organizare comunitară, la partea legată de voluntariat, la partea legată de cooperare – deci la dimensiunile psihoculturale care dau arhitectura unei zone. Şi prin prisma acestor valori psihoculturale majore…

Nu există diferenţe importante între vechile provincii istorice ale României.

„Nici măcar între noile redesenări în cele opt arii de dezvoltare regională.  Şi acolo am făcut analize şi pe trăsături de personalitate, şi pe nivelul de inteligenţă, deci practic nu sunt diferenţe majore. Există o moştenire diferită dar dacă te uiţi la date poţi spune cu curaj că românismul, arhitectura românismului bate şi ardelenismul definit larg şi muntenismul definit larg şi moldovenismul”, a declarat psihologul în emisiunea România te priveşte de pe LOOK PLUS.

Exemplele oferite sunt sugestive. „La un eveniment pe care l-am avut la Bucureşti, când aveam o prezentare despre psihologia românilor, după ce am spus această concluzie, a venit la mine un prieten mai în vârstă şi mi-a spus: Daniel, cum poţi să spui că nu sunt diferenţe fundamentale între ardeleni şi bucureşteni? Eu sunt ardelean, de 30 de ani locuiesc în Bucureşti, încă nu am reuşit să mă integrez în cultura de aici.

Şi i-am spus – domnule profesor, dumneavoastră dacă aţi fost analizat în diverse studii, dumneavoastră fiind din Ardeal, aţi fost socotit din Bucureşti în eşantion. Deci ideea este asta: atâţia ardeleni în ultimii 20, 30, 50 de ani sau poate de-a lungul istoriei, în ultimii 100 de ani, atâţia ardeleni s-au mutat şi au mers spre sudul ţării, atâţia moldoveni au venit spre Ardeal şi spre Banat, încât a mai insista pe diferenţe între provincii este foarte greu, cel puţin pe dimensiunile psihoculturale majore.

Eu acum dacă aş fi într-un studiu şi aş fi testat aş fi socotit în eşantionul Clujului. Dar eu ca tradiţie şi cultură vin din zona Satu Mare, unde sunt totuşi unele nanţe, unele diferenţe. Mutarea populaţiei dintr-o zonă în alta a produs o oarecare omogenizare”, a mai declarat David. 

Prorector al Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David nu s-a ferit să comenteze aprecierile unor intelectuali publici care vorbesc despre diferenţele de esenţă dintre ardeleni, munteni și moldoveni. 

Noi trebuie să facem o distincţie: cum suntem prin prisma unor atribute psihoculturale, cum ne credem prin prisma acelor atribute şi cum am vrea să fim.

Problema este că de foarte multe ori teoretizările despre psihologia românilor au fost făcute de oameni care nu erau psihologi, din diverse motive. Psihologia a fost desfiinţată în perioada comunistă, psihologii nu au ocupat poziţii de influenţă culturală foarte puternice în România. Au curajul să se pronunţe despre cum sunt sau despre cum ar trebui să fie românii oameni care au ajuns la o anumită notorietate în ţară şi atunci încep să aibă păreri despre români.

Cum sunt, cum ar trebui să fie. Însă adesea mulţi dintre ei au făcut confuzii între cum suntem, cum ne credem şi cum am vrea să fim. În psihologie, noi separăm aceste niveluri. Şi atunci da, există o mulţime de intelectuali şi din zona Ardealului, şi din zona Banatului, şi din zona Partium- Sătmar, Maramureş, din Moldova, din Oltenia, care vorbesc despre particularităţile acelor zone. Şi le accentuează. Din punctul meu de vedere, acele discursuri sunt bune”, a mai spus David…

Dar ele nu arată cum sunt acele zone ci cum cred ei că sunt sau cum ar vrea să fie.

 

Alianța sau Antanta Vestului?

Antantele sunt alianțe (sau blocuri) politico-militare, făcute cu scopuri anexioniste. Din păcate, la asta mă duce cu gândul recent re-botezata Alianță a Vestului, făcută cu scop propagandistic de 4 primari PNL-iști din Ardeal. Plictisiți de atâta administrație, cei 4 se cred regi (sau ași?) și s-au gândit pe final de an să mai facă nițică politică.

Dacă în etapa incipientă a promovării acestei asocierii informale nu a scos la iveală decât dorința de mărire și auto-laudatio a careului de primari, acum treaba se complică. Nu știu dacă și cine le scrie discursurile pentru presă, dar dacă le-au făcut din capul lor, prost cap au avut – vorba basmului popular. Pentru că impresia pe care o lasă comunicatele aruncate în presă este că avem în față un bloc care vrea să se „rupă”, ca ritm de dezvoltare, de restul țării.

Însă nimic din ce propun cei patru nu este fezabil, și mai ales, nici nu intră în atribuțiile lor. Primarii Clujului, Timișoarei și Aradului nu reușesc să rezolve problemele de trafic din propriile orașe, și vor conexiuni de mare viteză între ele? În plus, parcursul Timișoarei e diferit de cel al Clujului, cele două orașe fac parte din regiuni de dezvoltare diferite, șamd.

Robu, de exemplu, e conștient că ar putea face un megalopolis cu Aradul, ce nu pricep eu este ce caută Boc în ecuația asta și de ce nu a făcut (pentru că s-a lăudat că patrulaterala este „invenția” sa), dacă tot voia fonduri europene, un bloc cu alte  orașe (de exemplu, Baia-Mare) din regiunea Nord-Vest? Iar explicația este că nu se înțelege cu Cherecheș, actualul primar al orașului.

Concluzia rândurilor de mai sus ar fi că avem de-a face cu o alianță politică, bazată pe afinitățile partinice ale celor 4. Pentru că, după părerea mea, evident subiectivă (deoarece locuiesc la periferia Clujului, ignorată de edil), cea mai eficientă administrație o face Bolojan, cel mai puțin vocal dintre cei patru. În sprijinul acestei afirmații stă faptul că e cam singurul capabil să facă un pod, cum este recent inauguratul pod al Centenarului din Oradea.

Ceilalți par preocupați mai degrabă să cheltuiască bugetul cu planuri fantasmagorice gen metrou cu care să mai câștige vreo trei mandate. Revenind la sensul termenului antantă, aceasta este (sau era, în perioada Războiului mondial) și o alianță militară – și aici surprinde, printre scopurile fostei patrulaterale, în special un domeniu amintit de Robu, în care autoritățile locale nu prea au atribuții: securitate.

Ce vor să „inoveze” orașele din Ardeal în acest domeniu al securității, poate un fel de poliție federală? Că locală au, ca vai de ea. Și atunci, despre ce vorbim, despre federalizare? Sursă foto: pressone.ro

Ce-i lipsește României, de Centenar?

La o primă vedere – una superficială – e destul de clar că lipsesc vreo 50 de ani. Cei din comunism nu se pun, au fost închiși. La o a doua, mai atentă, lipsesc chiar 78 de ani: România a fost Mare doar 22 de ani. Am rămas doar cu ideea României dodoloațe.

Cât a mai rămas din Centenar ne găsește împrăștiați și dezbinați, cu multe nemulţumiri acumulate- cam asta este, din păcate, atmosfera în România finalului de 2018. Populația este împărțită între generația 50+, aflată încă la butoanele puterii și crede că valorile pe care le-a deprins înainte de 1989 mai funcționează și azi.

Aceștia și-au făcut un titlu de glorie, ba mai mult se consideră mari patrioți, din lupta împotriva valorilor moderne care domină spațiul european și care au fost adoptate de generația celor de 40-40+ cea numită și a „decrețeilor”. În România Centenarului există tensiuni care se manifestă atât în legătură cu spaţiul vestic, în care am fost admiși și ne-am integrat din 2007, cât şi între generaţii.

Într-un interviu pentru Adevărul, psihologul clujean Daniel David aprecia că „România se află în faza valorilor de supravieţuire, nu a valorilor de emancipare, altfel spus, oamenii se concentrează pe satisfacerea valorilor şi a intereselor imediate legate de sănătate, şcoală, hrană, casă, nu pe valori de emancipare personală”.

Potrivit aprecierii sale, partea mai tânără a generaţiei X şi majoritatea generaţiilor mileniarilor şi Z nu susţin profilul psihocultural vechi al ţării. Universitarul clujean este autor al volumului „Profilul psihologic al poporului român“. De asemenea, Daniel David este şi prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate  al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Dincolo de poveștile astea generale și impersonale, ce cred eu că-i lipsește României de Centenar e o rază de soare. Pe de o parte, abia aștept 1 decembrie – mai ales că se lasă și cu o mini-vacanță (o zi liberă în plus). Pe de altă parte, mă aștept să fie tot mai frig. Noi și Revoluția am făcut-o tot pe frig (în Ajun de Crăciun) și Ziua națională tot așa o sărbătorim. Adevărul e că am avut și o zi de 23 august în plină vară și tot n-a fost bine!

Antropolog francez expulzat din Cluj

Recenta interdicție de intrare în țară (cinci ani) pentru alsacianul Raoul Jean Weiss, stabilit la Cluj, a suscitat câteva nedumeriri. Este traducătorul și antropologul francez (doar) primul jurnalist on-line împiedicat să mai stea în România pentru delict de opinie? Și mai ales, în ce constă riscul naţional de securitate pe care-l prezintă?

„Scrisul său, gândurile sale – în 2018, despre Uniunea Europeană?”, se întreabă prietenii acestuia, uimiți că un cetăţean francez n-a putut să-şi ia lucrurile personale dintr-un apartament din Cluj, orașul cosmopolit, primitor cu străinii…

Născut în Alsacia, cu părinți stabiliți în Elveția, indezirabilul Raoul Jean Nicolas Weiss a ajuns în România de suficienți ani încât a învățat perfect româna și maghiara. Dacă e cumva maghiarofil, probabil că a conspirat mai mult cu unguroaicele. Și, la urma urmei, îi lași pe toți cei aciuați în jurul pastorului Tőkés László să promoveze idei revizioniste pe teritoriul țării, fapte care intră clar sub incidența Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României – și îl expulzezi pe Weiss pentru că postează, ce?

Idei subversive – dar în fond conservatoare  – pe internet, condamnând practicile colonizatoare ale occidentalilor (dintre care se trage)?  Așa cum spune Alexandru Petria, „dacă Raoul Weiss nu este spion sau potențial terorist, a deranjat cu articolele sale din presa internațională. Cum îl cunosc, nu-l cred deloc una sau alta. E genul de intelectual incomod, nealiniat, ale cărui texte sunt ca mâna pusă din greșeală pe o urzică.”

Una peste alta, așa cum remarcă și Iulian Capsali: „Raoul Weiss nu a facut niciodată apologia secesiunii Ardealului. Au făcut-o în schimb mulți români (și maghiari din România), de ani de zile, care nu au pățit niciodată nimic, ba mai mult, sunt publicați în presa mainstream”.

„Faptul că Raoul Weiss trata vestul și societatea de consum ca pe o societate totalitară vine dintr-o tradiție de stânga, greu pricepută de actualul stângism anti-marxist”, remarcă și Coman Norbert pe pagina împricinatului, citându-l în context pe Passolini:

Această «civilizație a consumului» este o civilizație dictatorială. Pe scurt, dacă noțiunea de fascism înseamnă samavolnicia puterii, «societatea de consum» a realizat pe deplin fascismul.

Din punct de vedere juridic, situația jurnalistului străin este una delicată. Potrivit Art. 3 din Legea 123 din 2 aprilie 2001 privind regimul străinilor în România:

Străinii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte organizaţii sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice, civile sau militare şi nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranţei naţionale.

Acuma, ca stat membru al UE, depinde ce înțelegem prin străini și cine are nevoie de permis de ședere în România.

Răvășitul oilor în Ardeal

Tradiția în mocănime este ca răvăşitul oilor să se facă pe la mijlocul lui septembrie, de Ziua Crucii. Însă, când nu este suficientă brânză pentru a fi împărţită la oameni, în unele sate se mai înaintează în toamnă cu două-trei săptămăni. La Săcele, tradiționalul obicei de alegere a oilor are loc chiar în acest weekend.

Oile care au fost date primăvara la cioban, după ce se întorc de la munte, în scurtă vreme se „răvăşesc”, adică se împart stăpânilor de drept. Pentru asta se merge la stână şi se aleg din ciopor, cu scopul de a vedea care lipseşte şi care nu. Dacă lipsesc, le plăteşte ciobanul care a avut grijă de ele peste vară. Sigur că oaia este plătită la preţul de toamnă, şi nu la cel de primăvară, când s-a făcut urcatul la munte.

Există şi varianta ca ciobanul să dea la schimb o oaie de-a lui. După răvăşit, oile nu se mai dau la acelaşi cioban, ci se formează turme mai mici şi se dau la ciobanii „de toamnă”, la unii intermediari, până dă prima ninsoare mai sănătoasă. Abia la prima zăpadă se duc acasă, iar proprietarii lor încep să le dea să mănânce din propria ogradă.

Tot la răvăşitul oilor se împarte şi brânza de peste vară, căci cei care dau oile la ciobanii de toamnă nu mai cer acestora și brânză. O oaie dă cam 10-12 kg de brânză pe an, cam 3 kg de brânză de burduf  şi 1,5 kg de urdă. Brânza de burduf se face doar sus la munte, unde aerul este mai rece, ca să poată ţine până toamna.

Cu timpul, localnicilor li s-au alăturat tot mai mulți turiști veniți de la mare distanță, unii chiar cu rulotele, ca să asiste la această tradiție a mocanilor.  Se săvărşește astfel ultimul act al transhumanţei. La final, oamenii îşi iau mioarele, brânza şi urda şi se risipesc pe la casele lor, în aşteptarea iernii.

Cum legăm Moldova de Ardeal?

Potrivit unei analize ce a inclus patru trasee peste Carpaţii Orientali, autostrada A13 (Braşov – Bacău) pare a fi cea mai rentabilă variantă de legare a Ardealului de Moldova, după cum au declarat surse oficiale citate de economica.net.

Potrivit acestora, autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni (A8), recent acceptată de Comisia de Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților, nu îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea finanţării europene, iar singura autostradă peste Carpaţii Orientali care se califică pentru finanţarea din fonduri europene ar fi Braşov – Bacău (A13).

Analiza a fost realizată la cererea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în cadrul acordului de asistenţă PASSA, încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI). În cadrul studiului au fost analizate patru trasee:

  • Cluj – Bistriţa – Suceava
  • Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni
  • Târgu Mureş – Sighişoara – Bacău
  • Braşov – Bacău

Din analiza cost – beneficiu se poate constata că singurul proiect uşor peste limita de rentabilitate este Autostrada Braşov – Bacău, după cum rezultă din analiza experţilor. Potrivit lor, varianta Braşov – Bacău se califică pentru fondurile europene, fiind singura care îndeplineşte condiţiile de rentabilitate, cu un coeficient  mai mare de 5%.

Sugestia ar fi să se meargă pe o singură variantă, Braşov – Bacău, pentru că dacă se va merge pe două, atunci se împarte traficul şi pică ambele variante.

Autostrada Brașov – Bacău are 160 de kilometri, iar costurile estimate sunt de 2,16 miliarde de euro. Și Felix Stroe a fost tranşant: autostrada Moldova – Transilvania înseamnă Bacău – Braşov. „Este mai mai uşor şi mai ieftin să o facem“, a spus actualul ministru al transporturilor din guvernul PSD.

Pe altă parte, comisarul european Corina Creţu a declarat în repetate rânduri că România poate primi finanţare europeană pentru Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni (310 km), însă din cauza numeroaselor arii protejate pe care le traversează, nu ar primi niciodată Acord de Mediu, document fără de care nu poate fi eliberată ulterior Autorizaţia de Construire.