Orbán, acest Tăriceanu maghiar…

Fiindcă tot s-au terminat alegerile din Ungaria cu un discurs anti-Soroș al lui Vikor Orbán, să de amintim azi de cel care a dat numele celui mai prestigios premiu american pentru jurnalism. Premiul Pulitzer este un premiu similar cu Nobel-ul acordat cercetătorilor, scriitorilor și oamenilor de știință din întreaga lume sau cu premiul Oscar din cinematografie.

Premiile Pulitzer se acordă anual pentru merite deosebite în realizarea de reportaje, fotografii, literatură, jurnalism online sau înregistrări muzicale (acoperă actualmente 21 de genuri). Numele câștigătorilor este anunțat de regulă în luna aprilie, iar cei pentru 2018 vor fi anunțati mâine.

S-au constituit printr-un fond lăsat în anul 1904 de jurnalistul american de origine maghiară Joseph Pulitzer. Premiaților li se acordă din 2017 suma de 10.000 $ americani. Dar ce legătură au aceste premii cu România sau Ungaria? Niciuna, dacă nu ținem cont că în Ungaria tocmai s-a mai închis un ziar, în vreme ce în Romania supraviețuiește doar presa fidelă FIDESZ.

În altă ordine de idei, maghiarii din România au votat 97 la sută FIDESZ, după cum anunță portalul corbiialbi.ro, tot aceștia remarcând și că fenomenul apropierii maghiarilor din Transilvania de Ungaria a luat un avânt fără precedent, iar marea majoritate a maghiarilor – deși plătesc impozite și taxe în România – își caută orizonturile nu la București, ci la Budapesta, în vreme ce autoritățile din România stau cu brațele încrucișate, trăgând din umeri.

Aceștia susțin că România ar trebui să demonstreze într-un mod spectaculos că cetățenii săi maghiari aparțin României, deci problemele lor se rezolvă la București și nu la Budapesta – doar această atitudine pragmatică închizând gura acelora (numeroși) care pun sub semnul întrebării respectarea drepturilor minoritare în România.

Avem o minoritate maghiară numeroasă și bine organizată, însă lipsa culturii politice, înțelepciunii, lipsa tradițiilor civice și lipsa liderilor adevărați fac din România o țară tot mai confuză, izolată și fără orizonturi – încheie portalul citat. Așa cum Orbán a distrus ideea liberală în Ungaria, clica lui Dragnea distruge în România orice șansă de stat social, notează cluj.pro. Citiți mai multe aici.

 

Războiul care nu va mai avea loc

Privind retrospectiv, declanșarea unui război pare o fatalitate. Despre WW1 se spunea întâi că ar fi avut drept cauză asasinarea principelui moştenitor al Imperiului Austro-Ungar. Apoi, că ar fi fost, de fapt, o confuzie între sentimentele personale ale monarhilor europeni și judecata politică.

Propriu-zis primul război mondial a fost o luptă pentru supremaţie între Marile Puteri. Această luptă surdă pentru dominaţie a atras, prin alianţe militare, toţi sateliții super-puterilor vremii.  Retrospectiv, putem spune că WW1 a fost deznodământul unei lupte pentru supremaţie prelungite de-a lungul secolului al XIX lea, un conflict pregătit de tensiunile acumulate de-a lungul timpului şi de ambiţiile unor lideri politici europeni.

Despre al doilea și cel mai întins război din istorie putem spune că a fost continuatorul primului. Nu era clar de la început unde va avea loc, și nici chiar că va avea loc: Polenfeldzug, invazia Poloniei de către Germania nazistă a surprins pe toată lumea, mai puțin pe ruși și pe slovaci. A fost precedată de pactul Ribentropp-Molotov, în urma căruia Przedmoście rumuńskie, capul de pod românesc a devenit inutil, servind doar ca punct de trecere al tezaurului și guvernului polonez.

În orice caz, nici Marea Britanie și nici Franța nu voiau să se implice într-un conflict împotriva Germaniei.  Primul ministru britanic Chamberlain considera că o politică împăciuitoare avea să ducă la evitarea celui de-al doilea război mondial, iar Polonia, deși ciuntită de Danzig și culoar, va rămâne independentă. Când vorbim despre războiul ultim, al treilea, putem spune că nu va mai avea „loc” nu pentru că n-o să se întâmple, ci pentru că are loc peste tot, în satul global.

Nu mai are generic și nu scrie undeva, mare, data. Dar și la celelalte războaie a fost cam la fel: s-a scris ulterior. Azi războaiele se duc prin intermediari, adică greul îl poartă alte țări, nu marile puteri (treaba asta are și un nume: război proxy). În plus, ele sunt în tot mai mare măsură economice: știrile despre atacul aliat cu rachete asupra Siriei au menționat costul fiecărui proiectil.

Patria a posteriori

Când am auzit  declarația parodică a fostului adjunct al SRI din Vinerea mare am realizat că omului îi lipsește nu doar simțul umorului, ci și simțul măsurii.

Ce încredere poți avea cei care nu spun nimic, care tac cu subînțeles, crezându-se și subtili pe deasupra, pretinzând, sub acoperirea secretului de stat, să li se acorde încredere nelimitată? După străveziul apropo la Iuda, Coldea a încheiat apoteotic și agramat:

Evident ca orice trădător, destinul lui a sfârşit (sic!) tragic.

A mima discreția trecând sub tăcere numele lui Iuda o fi, într-adevăr, o subtilitate – una pe care presa a ignorat-o, căci majoritatea relatărilor suprimă acel pasaj. Din relatări pare că Florian Coldea a jucat puțin teatru, dar că, în același timp, crede sincer că încă există trădători și că el însuși a slujit corect interesele țării.

Aici este adevărata problemă: cine definește interesele de securitate ale țării?

Din declarația lui Coldea reiese că el și apropiații săi hotărau singuri ce e bine și e ce rău pentru România. Fostul șef operativ al SRI nu spune nimic despre linia strategică pe care a urmat-o, despre obiectivele și eventual victimele colaterale, încât publicul s-ar putea lăsa convins de patetismul tonului său că  s-ar putea să aibă ceva dreptate cu trădătorii.

De aceea declarația sa de presă de la ieșirea de audieri este și una înșelătoare, nu doar parodică și (involuntar) blasfemiatoare.  Nu știu ce fac Tanda cu Manda acolo, doar rebus, ori dacă mai scapă vreo informație din asta haioasă, gen, știută toată lumea – dar la ieșire hai să facem noi aluzii să părem subtili. Întrebarea e acum: suntem agenți, ori nu mai suntem? Dar iată cât de misterios și-a încheiat , declarația de la ieșirea din Comisia SRI generalul în retragere Coldea:

O să revenim cu alte precizări pe măsura întâlnirilor noastre cu membrii comisiilor.

Sună ca finalul unui articol sau comunicat de presă. Oare o fi scriind acum  la gazete? Sau e o simplă deformație profesională? După cum afirmă editorialistul DW Horațiu Pepine „acum știm sigur că fostul șef operativ al SRI este în neregulă, căci el se raportează la ceva care ne scapă complet și care a scăpat oricărei dezbateri democratice, fie și într-un cadru selectiv”.

Apropo de sferodocții din SRI care au ajuns să predea la UBB și UVT, până și deviza serviciului e demnă de Corneliu-Zelea Codreanu: „Patria a priori”. O fi scris-o cineva promovat de la circulație, crezând că e ceva legat de prioritate? Sau se referea la unde dai și unde crapă – după expresia demonstratio a priori.

Artefacte gepide în județul Cluj

Ardealul era o provincie secundara a regatului gepid – numit Gepidia – centrul acestuia fiind estul Sirmiei, și cuprinzând Banatul, vestul Olteniei și al Tarii Hategului. Regatul a rezistat două secole, fiind învins de longobarzi iar  rămășițele sale, cucerite de avari ceva mai târziu, în secolul al VI-lea.

Scurtă istorie a regatului gepid

După moartea lui Attila în anul 453, conducătorul militar Ardaric (care luptase alături de acesta până pe Câmpiile Catalaunice, infanteria cuirasată a gepizilor fiind una din cele mai puternice cohorte ale armatei hunilor) se ridică alături de ostrogoți împotriva fiului acestuia, Ellak.

Îi învinge pe huni in batalia de la Nedao, din Panonia si pune bazele unui regat Gepid pornind de la curbura vestica a Carpatilor și până la râul Tisa (estul Câmpiei Panonice). Scriitorii bizantini din sec. al VII-lea foloseau pentru zona Oltenia-Banat și denumirea Gepidia. Istorici precum Malcolm Todd îi numesc pe gepizi drept cei mai misterioși dintre toate triburile germanice ale perioadei migratoare.

Chiar dacă centrul regatului era pe actualul teritoriu al Serbiei la Sirimium, Apahida pare să fi fost și ea o capitală (religioasă?) a regatului gepid.  Alte surse istorice consideră mormintele de la Apahida ca fiind ostrogote, nu gepide. În orice caz, ambele triburi germanice, foste vasale hunilor și având mercenari în armata lor, au devenit federați ai Imperiului roman.

Pentru că apărau granițele imperiului, acești mercenari primeau un subsidiu anual de 100 pounds aur (~ 45 kg).

Pannonia gepidă a fost ocupată temporar de longobarzi, care, aliați cu avarii euroasiatici, au distrus regatul gepizilor (566), după care longobarzii au migrat mai departe în Italia (568), sub conducerea regelui Alboin (căsătorit cu fiica ultimului rege gepid, Rosamunda).

Situri arheologice în județul Cluj

Resturile gepizilor au fost asimilate de avari și alte populații din Pannonia și vestul Transilvaniei. Au rămas în urma lor o serie de situri arheologice gepide în care s-au găsit artefacte prezentate în imaginile următoare:

Iată o piesă importantă din tezaurul de la Apahida atribuit gepizilor, aflat în prezent, nu în totalitate, la Muzeul național de Istorie din București.

Este vorba de un inel de aur cu sigiliu pe care este inscripționat (probabil, în jurul interpretării existând controverse) Omharus și se află în prezent la Muzeul Național din Ungaria. Descoperirea a fost făcută pe când Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

În august 2004, la Vlaha, a fost descoperită o necropolă cu 202 morminte datând în secolul al VI-lea d.Hr. Au fost deshumate piese de ceramică, articole de bronz și o armură.

Și la Turda a fost descoperit un mare mormânt gepid si o comoară. Comoara, atribuită unei prințese gepide, a fost găsită de arheologul Mihai Bărbulescu, în timpul unor săpături care au avut loc în ruinele castrului roman al Legiunii a V-a Macedonica. Citiți mai multe despre comoară aici.

Aceste ruine au fost folosite pe post de loc de înmormântare în perioada migrațiilor de către gepizi. Alte obiecte de podoabă și cult gepide au fost descoperite la Someșeni și recent, în nordul Clujului la Chinteni. Alte surse documentare găsiți aici în engleză.

Ardealul, toponime

Artefactele gepide, descoperite recent în comuna Chinteni de lângă Cluj, ne duc înapoi în istorie la regatul acestor „stramoși” ai ardelenilor. Se presupune că în zona Apahida s-ar fi aflat o curte regală gepidă.

Două lucruri interesante de spus aici. Primul este că toponimul Ardeal se trage fie din maghiarul erdély  = pădure, fie de de la marele conducător gepid Ardaric (probabil mort prin 460 d. Hr.), care dupa moartea lui Attila în 453, se rascoala impotriva Hunilor, Gepizi-1îi învinge in batalia de la Nedao , în Panonia si pune bazele unui regat Gepid in Transilvania zilelor noastre de la curbura vestica a Carpatilor și pana la râul Tisa.

Acest regat va dăinui cam 200 de ani (475-675) si va fi unul din cele mai importante entitati statale ale istoriei est-europene, care de facto va cristaliza istoria Bizantina pe aceste locuri.

Al doilea lucru interesant ar fi etimologia poporului gepid, o denumire cu care i-au botezat romanii, ei considerandu-se (auto-numindu-se) Giflas. Iordanes, in vestita sa lucrare și una din cele mai specializate în aceasta perioada istorică (disponibilă aici), găsește etimologia gepizilor, numindu-i gepanta (care ar însemna – cei inceti sau mai “molcomi”) lucru caracteristic ardelenilor până în zilele noastre.

Infanteria cuirasată a gepizilor a fost una dintre cele mai puternice cohorte ale armatei hunilor, a cărei expansiune spre Vest a fost oprită abia în urma bătăliei de pe Câmpiile Catalaunice, când generalul roman Flavius Aetius a reușit să îl înfrângă pe regele hun Attila. Gepizii, conduși de regele Ardaric, au luptat alături de huni, apoi s-au răsculat împotriva lui Ellak.

Gepizii sunt veriga dintre germanici și latini. O altă traducere a numelui lor ar fi gepaida = „geții cei înceți”, dată probabil și de modul de deplasare al trupelor.  Este însă exagerat să considerăm că numai ei ar fi strămoșii ardelenilor.

Mai degrabă este vorba de resturi de populație gepidă care au rămas în Ardeal și s-au amestecat treptat cu populatia bastinașă, fiind oricum în număr foarte mic față de masa populatiei daco-romane. Ca dovadă sunt tocmai puținele morminte, numărul mic de cuvinte de origine gepidă și numărul nu foarte mare de indivizi cu parul deschis la culoare și trăsaturi faciale germanice. Desi ardelenii, în general, au tenul mai deschis decat oltenii si muntenii, totuși majoritatea ardelenilor nu prea au trasaturi germanice.

Cei mai multi ardeleni sunt bruneți și sateni, în vreme ce blond-roscatii si satenii deschisi sunt mai putini la număr – deci ar fi o exagerare sa afirmi ca gepizii au adus un așa mare aport la geneza ardelenilor, iar numele lui Ardaric, un aliat fidel al lui Atilla, să fi rămas atât de important în istorie. Ultimul rege gepid, Kunimond, moare aprox. în jurul anului 560 (fiica sa, prințesa Rosemond, este subiectul unei legende dramatice), după care regentul gepizilor este deja un avar iar posesiunile gepizilor sunt vasale avarilor, dar neocupate încă de aceștia – se poate discuta de un regat gepido-avar.

În 610-611, avarii împreună cu longobarzii cuceresc toată peninsula Balcanică și ataca Bizantzul. Majoritatea avarilor migreaza spre sud, ramânând pe loc doar această entitate gepido-avară. Slavii se rascoală în 623-624 si cuceresc aproape toate posesiunile avare, iar exact în acelasi timp (sic) ar fi apărut încp un migrator turcic (ungurii zic ca au fost secuii – teorie discutabilă), care împreună cu slavii lichideaza prin 675 tot ce a rămas din aceasta entitate. Teoria, destul de controversată, este numita de unguri “teoria dublei cuceriri” sau în maghiară “kettős honfoglalás”.

Bucureștiul va pierde Ardealul?

Un avertisment lansat de Ilie Șerbănescu, despre …procesul nerecunoscut public al “reconfigurării” orbitei economice a Ardealului.

În spaţiile fără graniţe economice – precum este şi UE – regiunile orbitează economic în mod obiectiv în jurul polilor de putere economică existenţi sau în dezvoltare, indiferent de graniţele politice. Pentru Ardeal, Bucureştiul este cel mai slab pol de putere economică din zonă.

Budapesta şi Viena sunt mult mai puternice şi mult mai aproape. În plus, de ani de zile, Bucureştiul parcă face tot ce este posibil pentru a se depărta de Ardeal, evitând pur şi simplu să construiască o arteră de comunicaţie modernă (autostradă, drum expres) care să treacă munţii fie spre Braşov, fie spre Sibiu. În tot acest timp, Ardealul s-a apropiat de Ungaria/Austria, autostrăzile venind dintr-acolo spre graniţele României şi din Ardeal înaintând spre Vest. 

Bucureştiul este tot mai izolat. Investiţiile străine, atâtea câte sunt, se cantonează în Ardeal, nici n-au prea auzit de Moldova sau Oltenia. Iar investiţiile germane se opresc toate la arcul carpatic. Câteva zboruri săptămânal leagă Timişoara sau Clujul de Bucureşti, câteva zeci de zboruri săptămânal leagă aceste oraşe de Budapesta, Viena, Franktfurt. Și politicul urmează până la urmă economicul!

„Desprinderea” politică a Ardealului de Bucureşti este probabil o chestiune doar de timp!

Sorocul poate cădea în timpul mandatului actualului preşedinte. Pe fond n-are vreo importanţă că acest preşedinte este un etnic minoritar. Poate că tocmai acest lucru va fi un impediment în calea „desprinderii”, căci dl. Iohannis va fi „apăsat” oricum de faptul că dacă aşa ceva se întâmplă cumva, s-ar întâmpla pe vremea unui etnic minoritar, deşi Ardealul l-a adus pe domnia sa, prin vot, în fruntea ţării şi nu ştim ce aşteaptă exact Ardealul de la domnia sa!

Poate aşteaptă chiar „desprinderea” de Bucureşti, întrucât teza principală a etnicilor români majoritari din Ardeal, şi nu a altcuiva, este că ei muncesc şi le toacă banii miticii de la Bucureşti! Dar, evident, o desprindere politică a Ardealului de Bucureşti depinde în esenţă de contextul internaţional şi de aranjamentele, de acum în negociere, dintre marile puteri.

După cum s-a dovedit, Bucureştiul este un simplu spectator. La orice!

Detaşarea Ardealului nu va face excepţie! Bucureştiul şi-a cedat străinilor resursele naturale, industriile, banii, băncile, pădurile, pământurile. Care este deosebirea de va ceda şi niscai teritorii?! Cu numele evident, căci faptic controlul economic a fost cedat demult! Va pierde Bucureştiul Ardealul? N-a făcut nimic să-l păstreze. Adevăratul păcat este însă că nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. Îl va pierde în linişte, pe Facebook!

Un text scris de Ilie Șerbănescu pentru CERTITUDINEA

Cum e cu Ardealul azi

Am început să scriu acum un an pe ardeal.today cu acest articol, care a strâns peste 1500 de vizualizări – după care am mai scris 10. Apoi am lăsat-o mai moale, cu doar 1-2 articole pe lună, treabă care s-a răsfrânt în vizualizări.

Oricum Ardealul azi a prins mai bine decât banat.today sau oltenia.today, celelalte situri regionale din portofoliu. Mai complicat este că nu găsesc colaboratori: a face un ziar azi e ca și cum ai cânta la piculină într-o sală de forjă.

Majoritatea celor care se dau pe net citesc doar articole cu care sunt dinainte de acord. Le aleg după sursă și după titlu și cam asta e: o ghetoizare. Viitorul presei în România nu va mai putea fi decontaminat. A fost o experiență de care nu-mi pare rău.

Ardealul rămâne o stare de spirit, cum zicea olteanul de Marin Sorescu.