Când cărțile depind de cuvinte

Există la Alba Iulia o bibliotecă cu sute de manuscrise medievale și mii de tipărituri dintre cele mai vechi. De fapt e cea mai mare colecție de manuscrise și incunabule din România, o comoară pe care foarte puțini o cunosc și o pot prețui cum se cuvine. Este vorba de Biblioteca Batthyaneum, care a devenit obiectul unei dispute juridice.

 

Biblioteca Batthyaneum (în latină Biblioteca Batthyaniana) fost înființată în 31 iulie 1798 în Alba Iulia, din inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Ignațiu Batthyány.  Primele procese au avut loc imediat după moartea episcopului, între 1799-1826. Ele au fost intentate capitlului diecezan și Episcopiei de Transilvania de către familia episcopului Batthyány. În 1826 Tribunalul din Debrecen a hotărât definitiv și irevocabil că dreptul de administrare a Fundației Batthyány aparține capitlului diecezan.

Istoricul bibliotecii

Biblioteca Batthyaneum a fost amenajată în interiorul bisericii fostei mănăstiri a trinitarienilor, construită în stil baroc între anii 1719-1738. În anul 1784, în contextul reformelor religioase ale împăratului Iosif al II-lea, mănăstirea a fost dezafectată, cu intenția de a fi transformată în spital militar.

Clădirea a fost apoi achiziționată de episcopul Ignațiu Batthyány, care a transformat-o începând din anul 1792 conform scopurilor fundației sale. Între 1792-1798 episcopul Batthyány a finanțat și coordonat lucrările de amenajare a clădirii, destinate ca spațiu în care să funcționeze biblioteca, observatorul astronomic și tipografia diecezană.

La 31 iulie 1798, de ziua sfântului Ignațiu de Loyola (patronul onomastic al episcopului), Ignațiu Batthyány a redactat și semnat actul fundației Institutum Batthyanianum. Prin acest act, respectând legislația canonică, a donat Bisericii Catolice și Provinciei Transilvania observatorul astronomic, biblioteca și toate colecțiile personale, împreună cu clădirea și terenul aferent, ca structuri cu caracter public, oferind acces deschis la colecții oricui era interesat.

Situația actuală

Acum câțiva ani senatorul PNL Radu F. Alexandru cerea imperios demisia ministrului Culturii, acuzându-l că ar fi propus în timpul vizitei la Vatican, o administrare comună a Vaticanului și a statului român asupra Bibliotecii Batthyaneum. Ministrul a dezmințit categoric explicând că sensul demersului sau a fost cu totul altul. Biblioteca e revendicată în justiție de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia și, pentru că nu găsise prea multă receptivitate la arhiepiscopul György Jakubinyi, căruia îi propusese o încheiere amiabilă a litigiului, a căutat susținere la Vatican.

În această lumină, demersurile ministrului par cât se poate de motivate și oportune. Dar după aceste ”dări în vileag”, probabil că nicio negociere nu va mai fi posibilă și că totul va rămâne la dispoziția instanței de judecată. Procesul se află în prezent la Curtea de Apel Alba Iulia (dosarul nr. 747/57/2015), la Secția de contencios administrativ. Pe scurt, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia a solicitat restituirea Bibliotecii Batthyaneum, care fusese înființată în 1798 de episcopul catolic Batthyány Ignác, și care intrase în proprietatea statului după venirea comuniștilor la putere.

După 1990 , statul român a deschis calea restituirii proprietăților confiscate, dar, în practică lucrurile, au mers greu cu atât mai mult cu cât era vorba de bisericile maghiare privite aici cu o îndoită suspiciune. În 2012 CEDO a condamnat statul român pentru că împiedicase retrocedarea. Povestea e lungă și conține în textura ei întreaga istorie politică post-decembristă, afirmă editorialistul DW.ro

– continuă aici –

Culisele declarației pro-autonomie a maghiarilor de la Cluj Napoca

Rezoluţia semnată ieri la Cluj-Napoca de către cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM) este una pentru obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, care ar trebui să devină “o regiune autonomă în limitele sale istorice”, cu organism de decizie cu competenţe legislative şi executive regionale în domeniile educaţiei, culturii, informării, economiei, dar şi domeniul funcţionării propriului aparat de administraţie publică.

Liderii politici maghiari arată că “administraţia Ţinutului Secuiesc poate fi eficientă şi va servi interesele cetăţenilor, dacă are la bază structura fostelor Scaune Secuieşti”. De fapt declarația fusese anunțată zilele trecute de la Budapesta mai ales că anul acesta vor fi alegeri parlamentare în Ungaria. Scopul este coalizarea voturilor maghiarilor din Transilvania pentru Viktor Orban.

Conform declarației de acum câteva zile a liderului grupului parlamentar Fidesz, principalul partid de guvernământ din Ungaria va face tot posibilul ca acţiunea de adunare a un milion de semnături necesare susţinerii iniţiativei cetăţeneşti Minority SafePack,să fie una reuşită.

Gergely Gulyás a făcut această declaraţie săptămâna trecută la Budapesta, înainte să semneze iniţiativa cetăţenească europeană pentru minorităţi, Minority SafePack, lansată de Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN). Politicianul a afirmat că este important pentru maghiarii din afara graniţelor Ungariei ca Bruxelles-ul să abordeze, în sfârşit, problema minorităţilor naţionale autohtone, alături de situaţia celorlalte minorităţi.

Până la 3 aprilie, un număr de cel puţin un milion de semnături trebuie adunate din şapte ţări, iar Comisia Europeană (CE) a stabilit şi numărul minim pentru fiecare ţară. În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile, Comisia, respectiv Parlamentul European au obligaţia să dezbată iniţiativa, a reamintit politicianul de la Fidesz, solicitând totodată ca indiferent de apartenenţa politică, toată lumea să fie partener în această cauză.

“În spiritul declaraţiei Conferinţei Permanente Maghiare (Máért), declaraţie semnată de toate partidele parlamentare, ne-am dori ca interesul pentru acest subiect să se păstreze şi în timpul campaniei electorale”, a mai spus Gergely Gyulyás referindu-se la campania electorală de dinaintea alegerilor parlamentare care se vor desfăşura în luna aprilie în Ungaria. Acesta consideră că trebuie evitată ca această cauză să cadă pradă luptei politice, deoarece este de interes pentru toate organizaţiile civile şi pentru fiecare maghiar.

Ioan Aurel-Pop

Potrivit evz.ro, principalii candidați la conducerea Academiei Române, rămasă fără președinte după decesul lui… nominalizați tot pe surse, sunt: academician Viorel Barbu, actualul președinte al Secției de Științe Matematice și academician Victor Voicu, în prezent secretar general al Academiei și Președinte al Secției de Științe Medicale.

Se pare că între cei doi academicieni este o luptă mai veche, primul având girul oamenilor de știință grație pregătirii profesionale ireproșabile, al doilea fiind un abil manager, care a dezvoltat, în particular, o afacere extrem de profitabilă în industria farmaceutică. Totuși în lumea academică se vorbește și de o variantă-surpriză: istoricul Ioan Aurel-Pop, academician și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Emil Brumaru

Poetul Emil Brumaru a împlinit 78 de ani. Alături de bănățeanul Ștefan Foarță (oltean, la origine) și ardeleanul Ion Mureșan, face parte din trio-ul poeților „clasici în viață”.

Iată cele mai recente versuri ale sale:

Mai lăsați-o cu pisici și șaluri!
Noi rămînem veșnic în Ardealuri
Și în Basarbiile sfinte
Unde mama m-a făcut cu minte
Și cu suflet plămădit fierbinte
În Poina Nistrului, fecioară
Ce-a rămas grea chiar din prima oară,
Asurzită-n cîntecul de valuri…
Mai lăsați-o cu pisici și șaluri!

Ghermanii politichiei românești

Acest articol nu este despre germani, deși politichia română nu duce lipsă de personalități cu origine săsească precum Johannis sau Helvig, ca să amintesc doar două nume, ci despre Ghermani.

Mi-am amintit de Oliviu Gherman odată cu decesul MS Regele Mihai, a cărui consoartă Ana ar fi fost insultată de liderul FSN după revoluție. Cât despre celălalt, pe jurnalistul Sabin Gherman l-am văzut pentru prima dată pe viu la dezbaterea despre presa locală de luna trecută, unde a fost invitat de către APPC.

Culmea este că cei doi, între care nu este, aparent, nicio legătură, au activat în aceeași perioadă la Universitatea din Craiova, unde Oliviu Gherman a fost profesor, iar actualul jurnalist a absolvit cursurile Facultății de Litere, secția română-franceză. Cum Sabin Gherman este născut în 1968, a fost student probabil începând cu 1987, iar Oliviu Gherman, deși cu origini clujene, a predat acolo din  1966, de la înființarea Univerității craiovene.

Din 1972 a fost chiar decan, până în 1974, al Facultății de chimie, iar după 1974 s-a mutat la departamentul de fizică. Aparent, nicio legătură între cei doi – dar de ce să meargă un mureșean ca Sabin Gherman în Craiova la litere și nu la Cluj, dacă n-ar fi avut vreo afinitate? Dar nu vreau să-i fac acum biografia, mai ales că nu i-am urmărit vreo emisiune, nici nu-i sunt fan. Despre conexiunile sale politice știu doar că este văr cu actualul deputat ALDE Steluța Cătăniciu.

L-am receptat mult mai târziu; când își publica la Cluj, la vârsta de 30 de ani, manifestul M-am săturat de România, eu aveam vreo 27, îmi deschisesem o mică firmă în Alba Iulia și mă pregăteam să-mi întemeiez o familie. Deși situat la doar 99 de km, Clujul mi-era atunci foarte departe.

30 de ani mai târziu, articolul său din Monitorul nu mi se mai pare cine știe ce provocare. Cam aceleași idei le avea și Cioran despre valahizarea Ardealului: în loc să tragă după ea vechiul regat, să-i aducă ceva din organizarea ei, din sistemul de valori central-europene, fosta provincie austro-ungară avea să preia, mai degrabă, din metehnele regatului.

 

Pupat-au domnii Cuza și Carol papucii sultanului?

La acceptarea domniei Principatelor,  cancelarul Bismarck l-a avertizat mai mult sau mai puțin amical pe prințul Karl că va fi nevoit să sărute „papucul Sultanului”. Faptul în sine a fost ocolit de Carol și de predecesorul său, afirmă istoriografia română. Întrebarea este dacă această afirmație este și adevărată.

Cuza realizează inițial o „uniune personală”, plătind apoi peșcheș în 1959-1961, mai mult simbolic. Datorită faptului că a refuzat apoi să mai plătească, a avut loc în anul 1866 trădarea armatei române, care se simțea amenințată de războiul cu Turcia. O pata care nu va fi în veci ștearsă din istoria armatei române, ca și numele trădătorilor Catargiu, Golescu și Haralambie, și al guvernului Ghica, de tranziție, pe care acest triumvirat l-a girat.

Carol  a fost proclamat întâi simplu domnitor al României pe 10/22 mai 1866, și rămâne cu acest titlu timp de 5 ani, până în 14 martie 1881, când, abia în urma Războiului de independență, este proclamat rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881. Ideea de bază a tuturor constituțiilor regale din România era aceea că regele domnește fără a guverna pentru a permite un simulacru de democrație parlamentară.

Nu doar istoria romanilor e plină de incertitudini: până și romanii, cei cu Imperiul roman mai pierdeau bătălii, dar în final câștigau războaiele. Istoria nu e chiar o matematică simplă, plus că propaganda a funcționat dintodeauna: după lupte indecise, ambele tabere beligerante raportau acasă o victorie, ca să mai primească bani să se poată întoarce: pe scut, sau sub scut.

– articol în curs –

O „scurtă istorie” a homo sapiens

Dacă istoria românilor se diluează tot mai mult prin rescriere, și mai ales prin respingerea in corpore a conceptelor „demodate” predate înainte de 1989,  istoriografia câștigă teren. Acum se predă însă un alt tip de istorie a românilor în școli: una integrată în istoria universală și nu în „destinul clasei muncitoare”, cum era obligatoriu înainte de Revoluția din 1989. De mare succes  la public se bucură însă istoriile scurte precum, la noi, cea publicată de centenarul Neagu Djuvara în 1999  la Humanitas: O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri.

Una din cele mai aşteptate apariţii ale verii este o scurtă istorie a omenirii (vorba vine, are 350 de pagini A4) publicată iniţial de Yuval Noah Harari în Israel în 2011. Volumul Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, a fost declarat bestseller New York Times și a devenit rapid bestseller internaţional, fiind tradus în peste patruzeci de limbi.  Prin ce se remarcă această carte, de „i-a dat pe spate” pe Barack Obama, Bill Gates sau Mark Zuckerberg? În primul rând prin concizie – nu degeaba este o scurtă istorie. Apoi, prin poveste: istoria omenirii apare atât de scurtă pentru că este de fapt o istorisire, o punere în poveste a câtorva milenii de istorie.

Pentru asta, profesorul de istorie universală din cadrul Departamentului de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim nu face apel la Biblie, dar se apleacă asupra „arborelui cronologic” al omenirii cu o inteligență rabinică. Capitole precum 9. Săgeata istoriei iî datorează, după cum spune autorul în final, mulțumiri „în special lui Jared Diamond, de la care am învățat să văd imaginea de ansamblu” iar istorisirea în sine, lui „Diego Olstein, care m-a inspirat să scriu o poveste”.

De parcurs rapid volumul, înainte să apară și cea mai recentă carte a sa, Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului (2015), în traducere la aceeași Editură Polirom, cel mai probabil la Târgul de carte „Gaudeamus”, pe finalul lunii noiembrie.